„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Adunarea Generală a CAR din Episcopia Oradiei
În conformitate cu Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Caselor de Ajutor Reciproc ale clerului şi salariaţilor bisericeşti din Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de joi, 11 februarie, în sala festivă de la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, a avut loc şedinţa anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din cadrul Episcopiei Oradiei, conform unui comunicat al biroului de presă al Episcopiei Oradiei.
În cadrul şedinţei, prezidată de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a făcut prezentarea dării de seamă a activităţii Casei de Ajutor Reciproc din Episcopia Oradiei, a contului de gestiune şi a bilanţului pe anul 2015, precum şi aprobarea planului financiar pentru anul 2016.
S-a constatat că fişele membrilor Casei de Ajutor Reciproc sunt ținute la zi, cu ajutorul unui program informatic specific, fiind înregistrate toate cotizaţiile şi cotele de deces încasate, precum şi împrumuturile acordate şi ratele reţinute lunar în anul 2015. În cursul anului 2015, Casa de Ajutor Reciproc a Episcopiei Oradiei a soluţionat 208 cereri, din care: 171 - cereri împrumut, 32 - cereri de retragere şi cinci dosare cu cereri de ajutoare pentru înmormântare. Pe parcursul anului 2015 s-au înscris 30 de noi membri, numărul total al membrilor existenţi la data de 31 decembrie 2015 fiind de 737, se arată în comunicatul transmis de biroul de presă al Episcopiei Oradiei.