„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Ajutor pentru copiii nevoiaşi din Gherla
Protopopiatul Gherla şi Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi rechizite şcolare. Biroul de asistenţa socială al protopopiatului are în evidenţă 80 de copii săraci care au nevoie de ajutor. „Anul trecut, datorită sprijinului acordat de oamenii cu suflet mare, 65 de copii au păşit zâmbitori şi plini de speranţă în noul an şcolar. În protopopiatul nostru sunt multe familii care se confruntă cu lipsa strictului necesar. Sunt mulţi copii care vin la noi la sediu şi ne cer ajutorul. Pentru mulţi dintre ei, noi suntem singura lor speranţă. Ce putem face acum pentru a aduce o rază de bucurie acestor copii? Putem să donăm suma de 70 de lei sau un ghiozdan cu rechizite şcolare, şi astfel aceştia vor avea parte de educaţie şi sperăm că şi de un viitor mai bun”, a spus asistenta socială a Protopopiatului Gherla, Elena Gheberta. Cei care vor să se implice în această campanie sunt aşteptaţi la sediul protopopiatului, sau pot face donaţii în contul Protopopiatului Gherla: RO54 BTRL 05201205 H00 683XX, Banca Transilvania. (Alexandra Andereş)