„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Altar de vară şi troiţă la Morlaca, Huedin
În Parohia Morlaca, Protopopiatul Huedin, s-au înălţat, pe locul fostei mănăstiri din localitate, un altar de vară şi o troiţă, prin strădania parohului Florin Şomlea şi a credinciosului Dănuţ Paşcalău. Acestea au fost sfinţite, pe 25 septembrie, după săvârşirea slujbei Vecerniei şi a Parastasului în memoria egumenului Victor şi a obştii ce a vieţuit aici. Au luat parte, la acest eveniment, Dan Lupuţan, protopop de Huedin, parohul Florin Şomlea, pr. Tudor Petrovici de la Parohia Huedin II, pr. Florin Mereu de la Parohia Rogojel, pr. Dan Muntean Dan de la Parohia Buteni, prof. Cristian Filip precum şi mulţime de credincioşi din Morlaca şi din împrejurimi, care au urcat dealul abrupt pentru a ajunge la locul numit prin tradiţie „Brazii mănăstirii”.