„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Aniversare la Centrul rezidenţial pentru vârstnici din Maieru
Centrul rezidenţial pentru vârstnici „Sfinţii Zaharia şi Elisabeta” din Maieru, Protopopiatul Năsăud, a sărbătorit sâmbătă, 29 octombrie, un an de la deschiderea oficială. Cu acest prilej a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi, în frunte cu protosinghelul Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Sfânta Liturghie oficiată la Centrul rezidenţial pentru vârstnici „Sfinţii Zaharia şi Elisabeta” din Maieru a fost urmată de un parastas, în care au fost pomenite cele șapte persoane care au trecut la Domnul din acest aşezământ. A urmat un program artistic susținut de ansamblul de tineri din Maieru. Încă de la înfiinţare, Centrul rezidenţial pentru vârstnici „Sfinţii Zaharia şi Elisabeta” din Maieru şi-a oferit serviciile pentru 42 de persoane, dintre care 24 se află acum în aşezământ, 10 s-au întors în familiile lor şi șapte persoane au plecat la Domnul. În centru, pe lângă creştini ortodocşi, se află şi persoane de alte confesiuni. Ziua de sărbătoare s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită de directorul acestui Centru, părintele Dan Cismaş.
Imobilul în care funcționează Centrul rezidenţial pentru vârstnici „Sfinţii Zaharia şi Elisabeta” din Maieru este dotat la standarde europene şi oferă servicii de înaltă calitate persoanelor vârstnice. Construcția a fost realizată în baza unui proiect european și este dotată conform legislației în vigoare, putând să găzduiască 25 de persoane vârstnice.
Centrul este administrat de Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Bistrița-Năsăud și este rezultatul unui parteneriat încheiat cu primăria comunei Maieru. În prezent cele cinci centre rezidențiale pentru vârstnici care funcționează sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, deschise la Mociu şi Turda, în judeţul Cluj, Mănăstirea Dobric, Cușma și Maieru, în judeţul Bistriţa Năsăud, oferă îngrijire și asistență pentru peste 200 de beneficiari.
De asemenea, în localitatea Maieru, Protopopiatul Năsăud, mai funcționează proiectul social-filantropic „Masa bucuriei” care sprijină persoanele cu venituri mici şi sănătate precară care se află în imposibilitatea de a-şi asigura necesarul zilnic de hrană. Proiectul social-filantropic „Masa bucuriei” a fost înfiinţat în anul 2015 şi constă în oferirea în fiecare zi a unei mese calde pentru 15 persoane defavorizate din comună.