„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Apărăm pozitiv, prin vot, valorile morale ale vieții și sufletul poporului român
În urmă cu trei ani, în toamna anului 2015, oameni de bună credință, grupați în cadrul unei inițiative civice numite „Coaliția pentru Familie”, au început un demers deosebit de important pentru ocrotirea viitorului familiei creștine tradiționale, cerând revizuirea Constituției României prin redefinirea familiei.
Constituția actuală prevede, în art. 48, alineat 1, că: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Termenul „soți”, care este atât de general și care nu definește nici numărul, nici identitatea soților, deci deschis interpretărilor, trebuie înlocuit cu exprimarea „un bărbat și o femeie”. Ca Lege fundamentală a Țării, Constituția nu poate fi revizuită decât printr-o largă consultare populară, prin Referendum, spre deosebire de legile organice, cum este Codul Familiei, care, deși conține definiția corectă a familiei, poate fi schimbat foarte ușor în Parlament. Referendumul este cel mai democratic mod de exprimare al unui popor liber și, totodată, expresia suveranității sale naționale.
Trei milioane de români s-au alăturat și și-au dat semnătura pentru susținerea acestui demers de ocrotire a familiei tradiționale, formată, așa cum a fost binecuvântată de Dumnezeu, dintr-un bărbat și o femeie: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi…»”. (Facere 1, 27-28)
Am ajuns, iată, vremea în care trebuie să reconfirmăm normalitatea și firescul familiei. După 3 ani de neînțelese amânări și tergiversări, Senatul României a aprobat organizarea acestui Referendum pentru zilele de 6 octombrie și 7 octombrie a.c.
Așadar, săptămâna viitoare, sâmbătă și duminică, ne așteaptă cel mai mare examen al nostru: examen de credință și de conștiință națională, ca popor unit și liber, chemat să dea mărturie concretă pentru valorile noastre morale, pentru apărarea sfințeniei familiei tradiționale, pentru ocrotirea educației sănătoase și a viitorului copiilor noștri.
Constatăm cu regret, în această perioadă, cât de amplă, de susținută și de virulentă este campania de denigrare, discreditare și manipulare a acestui referendum legat de familia creștină, care se duce pe rețelele de socializare și în media. Înțelegem, astfel, iubiți credincioși, cât este de mare miza acestui referendum pentru toți cei care ne-am născut și am crescut în familie, dar și cât de înverșunată și agresivă este strategia celor care se opun acestui act democratic prin manipularea și intoxicarea oamenilor de bine cu tot felul de invective, spre înșelarea lor.
Să reținem cu toții că Referendumul nu a fost cerut și nici revendicat de vreun partid politic! Nădăjduim însă că el va fi sprijinit de toți cei care s-au născut, au crescut și aparțin unei familii creștine, indiferent de opțiunea lor politică. Referendumul este al nostru, al tuturor românilor cuminți și așezați care vom merge împreună la vot, în Anul Centenar, pentru apărarea familiei și a sufletelor curate ale copiilor noștri în fața unei false și întunecate ideologii, care vrea să ne reeduce pe toți și să ne învețe că naturalul și firescul sunt doar expresia unei așa-zise „prejudecăți”, și nu fundamentul vieții noastre ca ființe umane libere și demne, create de Dumnezeu, capabile de frumusețe și dragoste, de credință și moralitate, chemate la asemănarea cu Dumnezeu.
Potrivnicii familiei creștine caută să ne înșele, semănând multă suspiciune și neîncredere cu privire la întrebarea care va fi înscrisă pe buletinele de vot. Vom fi întrebați dacă suntem de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament. Această întrebare nu este una înșelătoare, ci este una standard, pentru că legea de revizuire a fost adoptată deja, precizând clar în Monitorul Oficial că „familia este întemeiată pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie”, dar această lege va intra în vigoare doar dacă va fi asumată prin acest referendum. Așadar, nu se votează decât exclusiv definirea familiei, nimic altceva ascuns!
Prin acest referendum pe care îl susținem NU discriminăm pe nimeni, NU condamnăm și NU judecăm opțiunile sau faptele altora! Ne apărăm pozitiv, prin vot, doar valorile morale ale vieții și sufletul poporului român, pentru care moșii și strămoșii noștri au plătit jertfe spirituale și materiale uriașe. Mulțimea eroilor români cunoscuți și necunoscuți, pe a căror jertfă s-a edificat România de astăzi, libertatea și demnitatea noastră națională, trebuie să rămână conștiința vie a neamului nostru. Ei au apărat nu numai integritatea teritorială a țării, dar și integritatea spirituală și valorile morale ale poporului român, care a traversat întunericul istoriei sale zbuciumate prin lumina credinței și dreapta viețuire creștină. Amintirea vrednicilor noștri înaintași, a eroilor și martirilor neamului ne obligă, în acest An Centenar, să nu uităm cât de mare este preţul jertfei lor pentru darul vieții, al credinței și al unității noastre și, astfel, să ne responsabilizăm și noi să ne jertfim apărând sfințenia familiei creștine prin manifestarea unității noastre, participând cu toții la Referendumul din 6 și 7 octombrie. Mărturia dată la referendum este un adevărat recensământ pentru toți fiii Bisericii noastre, văzând astfel câți apărători mai are Hristos!
Ne bucurăm că sunt alături de noi toate celelalte confesiuni creștine, oameni de cultură și știință și, mai ales, Academia Română, cel mai înalt for de știință, cultură și educație al României, care în urmă cu aproximativ 2 luni a respins cu maximă fermitate „ipotezele educaţionale aşa-zis moderniste” din cercetările ONG-urilor străine, solicitând Ministerului Învățământului să păstreze principiile educației centrate pe specificul naţional românesc, care să dezvolte copilul în spiritul familiei tradiţionale – ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale a românilor și cu implicaţii creştine milenare.
Dincolo de toate aceste strădanii omenești ale noastre, de trezire și responsabilizare a conștiințelor credincioșilor, nădejdea cea mare o punem, în primul rând, în milostivirea cea nemărginită a Preabunului Dumnezeu și în ocrotirea cea plină de iubire a Maicii Domnului pentru poporul nostru. Noi suntem conştienţi că trecem acum printr-o perioadă de luptă duhovnicească împotriva duhurilor întunericului, care duc neîncetat război cu Biserica lui Hristos. Ştim că în spatele realităţii văzute pe care o trăim există această realitate nevăzută, această luptă neîncetată a celui rău împotriva noastră şi, de aceea, aşa cum a făcut întotdeauna Biserica în momentele cele mai dificile din istoria ei, îndemnăm şi noi la post şi la rugăciune, armele biruitoare pe care Însuşi Hristos le-a folosit şi ni le-a dăruit pentru a ieşi învingători din toate încercările vieţii noastre.
De aceea, cu smerenie Vă adresăm, Dumneavoastră și tuturor fiilor Bisericii străbune, care din diferite pricini nu sunt împreună cu noi, chemarea de a petrece săptămâna dinaintea marelui examen în postire și rugăciune, pentru ocrotirea familiei creștine și a viitorului copiilor noștri.
O chemăm în ajutor pe Maica Domnului, al cărei Sfânt Acoperământ îl serbăm la 1 octombrie, să ne ocrotească familiile, copiii şi să ne ajute cu mila ei cea mare. Rugăm pe toți părinții noștri slujitori ai altarelor din toate bisericile din Arhiepiscopia Sibiului să oficieze în fiecare zi din această săptămână Sfânta Liturghie, iar seara Paraclisul Maicii Domnului, fiind încredinţaţi că toate lucrările noastre vor izbuti doar prin binecuvântarea şi cu ajutorul Preamilostivului nostru Dumnezeu și prin mijlocirea Maicii Lui Preacurate. Dumnezeu să binecuvinteze credința, dragostea și râvna tuturor în împlinirea lucrării mântuitoare a Sfintei noastre Biserici și să ocrotească întregul nostru popor român de pretutindeni!