În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se
Arhiepiscopul Irineu a oficiat Vecernia mare
Sâmbătă, 3 august a.c., când Biserica noastră face pomenirea Sfinților Cuvioși Isaachie, Dalmat și Faust, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din orașul Marii Uniri. Începând cu ora 18.00, Chiriarhul nostru, înconjurat de un frumos sobor de clerici, a oficiat slujba Vecerniei mari, după care a rostit un cuvânt de învățătură. Credincioșii care au luat parte în această seară la slujbă s-au putut închina unui fragment din moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, odor așezat spre venerare în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia până miercuri, 7 august.
Adresându-se celor prezenți, Întâistătătorul Eparhiei noastre, făcând referire la sezonul liturgic în care ne aflăm, i-a îndemnat pe credincioși să întrupeze în viața lor personală virtuțile Maicii Domnului. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a reliefat chipul de smerenie al Sfântului Gheorghe Pelerinul care prin post, rugăciune, lepădare de sine și iubire față de semeni s-a înălțat pe treptele virtuților, învrednicindu-se de Împărăția cerurilor. La final, Ierarhul nostru i-a îndemnat pe cei prezenți să ceară mijlocirea Sfântului Gheorghe Pelerinul, ca unul care este o veritabilă icoană a credinței dreptmăritoare și un mărturisitor destoinic al Ortodoxiei din Ardeal.