„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Artişti din 70 de ţări, la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Cea de-a XXII-a ediţie a renumitului Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu aduce publicului o serie de spectacole grandioase, în care artişti renumiţi din toată lumea vor crea o atmosferă de sărbătoare în cetatea transilvană. Ediţia din acest an a festivalului se află sub înaltul patronaj al preşedintelui României, Klaus Werner Johannis.
Timp de 10 zile, Sibiul a redevenit capitala mondială a teatrului, un loc unde mii de spectatori din întreaga lume au parte de experienţe artistice de neuitat. Spectacole stradale, piese de teatru, dansuri, concerte, expoziţii şi ateliere sunt doar câteva dintre evenimentele din perioada 12-21 iunie, care fac din Sibiu o cetate a frumosului, a artelor şi a bunului gust. Considerat al treilea cel mai complex şi prestigios festival de teatru din Europa, după cele de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Avignon (Franţa), Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a devenit o manifestare mult aşteptată de public şi o carte de vizită pentru ţara noastră.
Ediţia din acest an a festivalului are ca temă „Growing smart, smart growing“, subliniind pe de-o parte creşterea în importanţă a evenimentului, iar pe de altă parte amploarea spectacolelor pregătite. „După 2007, am încercat ca festivalul să aibă o creştere. Tema festivalului de anul acesta arată modalitatea prin care putem să creştem la modul deştept, dar sănătos“, a spus în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele festivalului, Constantin Chiriac. Cifrele celei de-a XXII-a ediţii a festivalului sunt impresionante: 427 de evenimente din 70 de ţări, semnate de personalităţi ca Eimuntas Nekrosius, Klaus Maria Brandauer, Silviu Purcărete şi Radu Afrim, jucate în 67 de spaţii. „Chiar dacă anul trecut spuneam că nu va putea să mai crească festivalul, iată că, faţă de 385 de evenimente anul trecut, am ajuns la 427. Am mai construit două spaţii de joc speciale“, a mai spus Constantin Chiriac. La aceste spectacole, organizatorii au estimat că vor participa zilnic aproximativ 65.000 de spectatori, finanţarea întregului eveniment depăşind nouă milioane de euro.
Actori şi regizori celebri
Sunt prezente la Sibiu celebre companii de teatru din lume: Deutsches Theater Berlin, Teatrul Naţional din Bruxelles şi Teatr Polski Wroclaw. Publicul are posibilitatea să vadă pe scenă actori celebri sau spectacole regizate de mari personalităţi teatrale. Astfel, Klaus Maria Brandauer, distins cu premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes din 1982 cu rolul din „Mephisto“, nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar cu prestaţia din „Out of Africa“ (1986), este prezent la Sibiu cu spectacolul „Ultima bandă a lui Krapp/ Krappâs last Tape“, în regia lui Peter Stein, un spectacol ce aduce un omagiu lui Samuel Beckett. Eimuntas Nekrosius, unul dintre cei mai bine cotaţi regizori ai momentului, a revenit la Sibiu cu spectacolul „Cartea lui Iov/ Book of Job“ al Companiei „Meno Fortas Theatre“.
Festivalul din acest an aduce şi premiere europene, cum este „Despre Lumea Periculoasă a Animalelor - Mieii/ The Lambs“, prezentat de Daniel Veronese, una dintre cele mai importante personalităţi din lumea teatrului din America de Sud.
La Sibiu este prezent şi cel mai bun actor polonez, Andrzej Seweryn, care a oferit un spectacol pe texte de Shakespeare, în producţia realizată de Arnold Szyfman Polish Theatre din Varşovia. În piesa „Eternul Shakespeare“, Andrzej Seweryn prezintă lumea lui Shakespeare şi, prin intermediul unui dialog interactiv cu publicul, a realizat un spectacol în premieră în lumea teatrului european. Tot din Polonia, publicul are posibilitatea să vizioneze „Courtney love“, considerat cel mai bun spectacol din Polonia în 2013 şi realizat după un scenariu al cunoscutului dramaturg Pawel Demirski. Acest spectacol este adus la Sibiu de Teatr Polski din Wroclaw. Pawel Demirski este prezent la Sibiu şi cu un spectacol-lectură, intitulat „Diamantele sunt cărbuni care s-au pus pe treabă“. Nu în cele din urmă amintim o producţie impresionantă venită din Grecia: „Iliada“ de Homer, în regia lui Stathis Livathinos, care a devenit de curând directorul artistic al celui mai important teatru din Grecia, Greek National Theatre. Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu aduce la festival producţii semnate de Radu Afrim, Mihai Măniuţiu, Silviu Purcărete, Charles Muller şi Kazuyoshi Kushida.
Coregrafie şi inovaţie
Ediţia din acest an a festivalului se bucură de prezenţa a trei coregrafi renumiţi: Barak Marshall (Israel), Jin Xing (China) şi Brenda Angiel (Argentina). Barak Marshall este unul dintre cei mai mari inovatori ai dansului israelian, răsplătit cu numeroase distincţii încă de la debut, în anul 1995, când a câştigat premiul I în cadrul competiţiei „Shades of Dance“, organizată de Centrul Suzanne Dellal. Barak Marshall semnează coregrafia, scenografia, muzica şi textul spectacolului „Ţara miracolelor“.
Jin Xing este director al companiei Jin Xing Dance Theatre Shanghai, înfiinţată în 1999, prima companie independentă de dans din China. Spectacolul „Vreau să fiu altfel“ este cea mai nouă coregrafie dintre cele aproape 20 pe care Jin Xing le-a creat pentru compania ei. „Această creaţie aduce pe scenă nouă muzicieni din Mongolia Centrală şi 15 dansatori ai companiei. Dansatorii iniţiază un dialog cu muzicienii, iar aceştia îndeplinesc o parte semnificativă a mişcărilor coregrafice“, se menţionează într-un comunicat oficial.
Brenda Angiel este director artistic şi coregraf al companiei Brenda Angiel Aerial Dance şi prezintă la Sibiu spectacolul „Tangou la înălţime“, care inovează celebrul dans prin prestaţii în aer, cu ajutorul sforilor şi corzilor elastice.
Iubitorii de coregrafie au posibilitatea să-l reîntâlnească pe coregraful israelian Amir Kolben, care a revenit la Sibiu cu spectacolul „Charlie Mandelbaum - o poartă cât o speranţă“, produs de compania de dans contemporan Kolben Dance Company, pe care a înfiinţat-o în 1996. De asmenea, Deutsches Theater Berlin revine după cinci ani la Sibiu cu un spectacol realizat pe un text al tinerei autoare Marianna Salzmann: „Mameloschn - limba în care să ne înţelegem cu toţii“.
Gigi Căciuleanu, marele creator român de spectacole de dans şi teatru coregrafic, este prezent şi în această ediţie a festivalului cu „Imagine all the people“, pentru care semnează regia, coregrafia, costumele şi light design-ul. Director al Centrului Naţional Coregrafic din Rennes, creatorul companiei „Studioul de Dans Contemporan le Grand Theatre de Nancy“, director artistic al Baletului Naţional din Chile, cap de afiş la Paris, Moscova, Montevideo, Tel Aviv, Santiago, Cardiff, Hamburg, Roma, Gigi Căciuleanu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor în anul 2014, pentru unicitatea creaţiei sale în lumea dansului şi teatrului, sub semnul muzicii şi al poeziei. Spectacolul „Imagine all the people“ este produs de Opera Naţională Română Iaşi. „În acest spectacol mi-am imaginat un grup de oameni, un eşantion de societate umană în acţiune. Şi care altă artă dacă nu cea a mişcării, a dansului, ar fi aptă să pună împreună aceşti atomi ai societăţii, spre a da viaţă unui moment de fizică socială şi de alchimie de grup, (...) adresându-se nu numai ochiului, ci chiar gândirii şi, sper, inimii spectatorului“, a spus Gigi Căciuleanu despre spectacol, într-un comunicat de presă.
Spectacole stradale
Ca de fiecare dată, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu aduce culoare, dinamism şi bună dispoziţie pe străzile centrului istoric al cetăţii transilvane. Numeroase trupe de dans, de muzică şi de teatru din întreaga lume sunt prezente şi în acest an la Sibiu pentru a încânta trecătorii cu spectacole uimitoare, în care modernismul şi tradiţionalul se îmbină armonios. Ritmurile de samba au făcut din pietonala „Nicolae Bălcescu“ o adevărată scenă de carnaval prin prestaţiile trupei „A Bunda Samba School“ din Goteburg , Suedia. „O lume de basm“ este numele spectacolului oferit de Corona-Events şi Imperial Kikiristan din Italia, respectiv Franţa, un eveniment plin de culoare şi farmec. Imperial Kikiristan a mai oferit publicului şi o fărâmă din lumea muzicală a tărâmului imaginar reprezentat de artiştii din Franţa. Tot din Franţa au venit la Sibiu şi membrii trupei „Cie Tac O Tac“, aducând în centrul oraşului spectacolul „Atenţie, zburăm spre lună!“.
Arta armoniei şi a dansului a fost adusă pe străzile Sibiului de trupa „Worldbeaters music“, oferind un adevărat spectacol al tobelor, iar iubitorii de cascadorii l-au admirat în Piaţa Mică pe Julian Bell în „Cascadorul Ernest“. Ray Lee din Marea Britanie a oferit în Piaţa Mare o reprezentaţie a unui „cor“ de sunete emise de instalaţii electrice în cadrul evenimentului „Sunete în mişcare“. Din Canada sunt prezenţi la Sibiu „Les Dudes“, care au pregătit publicului un spectacol de jonglerii sub titlul „De profesie jongleuri“. Mai amintim spectacolul „Lumea lui Costrini“, regizat de Nino Costrini din Argentina, piesa de teatru „În inima nopţii - episodul Hamlet“, spectacolele „Un altfel de Graffiti“ şi „Invazie în alb“, precum şi concertul din Piaţa Mică al fanfarei de la Cozmeşti.
Noi stele pe Aleea Celebrităţilor
Cinci personalităţi vor primi în acest an câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu. Este vorba de actorul şi regizorul de film Klaus Maria Brandauer, regizorul Eimuntas Nekrokius, dramaturgul şi regizorul Joel Pommerat, scenaristul, regizorul şi dramaturgul Neil LaBute şi actorul, regizorul şi dramaturgul Kazuyoshi Kushida. Ceremonia va avea loc sâmbătă, 20 iunie, de la ora 18.00, în Parcul Cetăţii, în prezenţa conducerii festivalului, a autorităţilor locale şi a numeroşi reprezentanţi ai trupelor de teatru prezente în acest an la Sibiu. La ceremonie sunt aşteptaţi numeroşi iubitori ai spectacolelor realizate de aceşti mari artişti ai teatrului şi filmului.
Ceremonie de gală de la finalul festivalului va avea avea loc sâmbătă, 20 iunie, de la orele 19:00, la Sala Thalia. Cinci dintre cei mai renumiţi dansatori spanioli vor oferi un spectacol extraordinar de flamenco în cadrul Galei Celebrităţilor. Vor încânta publicul dansatorii Lola Greco, José Maldonado, Ana Arroyo, Karime Amaya şi Jesús Carmona. Protagoniştii spectacolului „Flamenco de 5 stele“ îi vor purta pe cei prezenţi în lumea dansului clasic spaniol şi flamenco, de la începuturi până în prezent. Pe parcursul acestei călătorii, dansatorii sunt acompaniaţi de unii dintre cei mai buni muzicieni flamenco ai momentului: Daniel Jurado, Victor Marquez, Ismael de la Rosa şi Kike Terron.
La Gala Celebrităţilor vor fi oferite premii unor personalităţi marcante şi va fi răsplătită activitatea profesională a unui actor şi a unui regizor, prin premiile „Virgil Flonda“ şi „Iulian Vişa“, două dintre personalităţile de seamă ale teatrului românesc. Recunoaşterea partenerilor festivalului, care au acordat un sprijin considerabil în realizarea acestei ediţii, este marcată prin oferirea a două premii speciale.
Bursa de spectacole din acest an va dezvolta un proiect-dialog între toate oraşele candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, în România şi Grecia, alături de experţi din Comisia Europeană, preşedinţie şi ministerele Culturii din România, Grecia şi Republica Moldova. Totodată, 32 de personalităţi din China vor intra în dialog cu artiştii şi producătorii din România şi din lume. Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va marca, de asemenea, 10 ani de la înfiinţarea Festivalului SoNoRo printr-un concert cu lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski, Claude Debussy/ Jasha Heifetz, Edward Elgar, Georges Boulanger şi Johannes Brahms.
Concert folcloric al Junilor Sibiului
Mâine, 19 iunie, cântecul şi dansul popular sunt vedetele serii la cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului“ va pune în scenă spectacolul de teatru muzical coregrafic „La Sibiu în Piaţa Mare, târg de n-are asemănare!“. Negustori din Lipsca, cojocari din Mărginime, saşi curelari din Hochfeld, guvernatori, boieri moldoveni, breslaşi şi lăutari deschid târg de n-are-asemănare în Sibiu, se menţionează într-un comunicat de presă al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii“ Sibiu. Costumele, muzica, dansurile, decorul - sunt ingredientele unui mega-spectacol ce valorifică elemente istorice, etnice şi antropologice.
Spectacolul este construit din două părţi. Prima parte recreează atmosfera târgurilor de altădată din Piaţa Mare a oraşului, aşa că în spatele tarabelor se vor aşeza negustori cu mărfuri multe, venite tocmai din Lipsca, Istanbul ori Franţa: cojoace mari şi cojocele, de „curele bune din piele“, „mătăsuri fine franţuzeşti şi catifea de calitate“, de „butoaie, din lemnul cel mai bun, de fag“.
În cea de-a doua parte, imaginea târgului baroc este contrapunctată de cea a Sibiului contemporan, mai precis a anului 2007, când în Piaţa Mare şi-au dat întâlnire diferite popoare, prin intermediul evenimentelor culturale şi al turiştilor. Momentele coregrafice inedite, pregătite special pentru spectacol sunt: dansul ardelenesc de câmpie, corăgheasca specifică moldovenilor, căluşerul ardelenesc, brâul de la Răşinari, poloneza şi gavota.
Acest proiect aşează istoria într-o formă accesibilă publicului larg - spectacolul şi recreează o secvenţă de viaţă de mare importanţă în Sibiul baroc - târgul. Ritmul, mişcarea şi cromatica bogată a spectacolului anulează barierele lingvistice, în cazul spectatorilor străini, care pot să descopere aspecte din civilizaţia şi istoria românească, spectacolul funcţionând astfel ca o punte de legătură între comunităţi.
Scenariul acestui spectacol este realizat de Theodor Vasilescu, iar regia şi coregrafia sunt asigurate de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea. Scenografia aparţine lui Alin Gavrilă şi vor participa Bogdan Roman Gheorghe, Robert Târnăveanu, Daniel Rosalim, Viorica Telcean, Marcel Părău. Evenimentul se bucură de participarea extraordinară a lui Sandu Pop (Văru' Săndel).