„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Atelier de artă fotografică pentru copii din Delenii, Târnăveni
Copiii din Parohia Delenii, Protopopiatul Târnăveni, au beneficiat de o pregătire în arta fotografică, în cadrul unui Seminar de inițiere. Activitatea, formată din două module, unul teoretic și unul practic, a fost organizată de Parohia Delenii, în colaborare cu Școala Gimnazială Băgaciu și firma de prestări servicii foto-video „MCM Studio”.
La modulul teoretic, copiii au avut ocazia de a se familiariza cu diferite concepte privind elementele unei fotografii sau etapele realizării acesteia. Întâlnirile practice au constat în exersarea noțiunilor teoretice dobândite, având loc, de asemenea, un concurs de fotografie în natură cu trei secțiuni dedicate: portret, peisaj și creativitate. Seminarul a fost susținut de către Mircea Madac, care i-a urmărit și îndrumat pe copii, corectându-i și răspunzând curiozităților acestora.
„Activitatea s-a dovedit a fi una pe placul cursanților, copiii fiind implicați și pasionați în cadrul acțiunii de față, învățând, totodată, faptul că îmbinarea răbdării cu imaginația și inteligența vizuală reprezintă cheia succesului unei fotografii profesioniste. Imaginile spectaculoase create cu «ochiul minții» reprezintă dovada faptului că aceștia au înțeles «ce», «cum», «când» și «în ce fel» să vadă, să compună și să înțeleagă fotografia, astfel încât să poată surprinde cele mai interesante cadre atunci când vor să imortalizeze momentele speciale din viața lor”, conform organizatorilor.
Acțiunea s-a încheiat cu ceremonia de acordare a premiilor, care a avut loc duminică, 28 octombrie, în biserica parohială, după oficierea Sfintei Liturghii. Toți participanții au primit diplome de absolvire a Seminarului de inițiere în fotografie, câte o fotografie cu propriul portret și dulciuri. Câștigătorii celor trei secțiuni (portret, peisaj și creativitate) au primit premii constând într-o Psaltire, iar câștigătorul premiului special pentru cea mai frumoasă fotografie realizată a fost recompensat cu Mica Biblie și o ramă foto.
Inițiativa activității aparține Parohiei Delenii și educatoarei Camelia Madac, de la Școala Gimnazială din localitatea Băgaciu, și se înscrie în sfera activităților prevăzute de parteneriatul dintre școală și biserică, cu scopul de a oferi o „educație solidă și completă tinerilor noii generații, sprijinindu-i să se adapteze la societatea modernă într-un mod sănătos și în duhul Evangheliei, învățând, totodată, să utilizeze mijloacele tehnologice în scopuri constructive”, conform organizatorilor. (Pr. Silviu Jimborean)