„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Atelier de încondeiere a ouălor, la Miercurea Ciuc
În perioada Postului Mare, Centrul Cultural „Miron Cristea” din Miercurea Ciuc, împreună cu Asociația Social-Educativă „Andrei Șaguna” au fost gazdă pentru activitățile derulate prin Sectorul de Tineret și Cateheză al Centrului Eparhial de încondeiere a ouălor. Au participat 41 de copii dintre preșcolarii de la Grădinița „Mărul de Aur”, însoțiți de educatoare. Copiii au participat la un program artistic cu cântece și jocuri, în prezența pr. Cristian Cristinoi și arhid. Darius Mărcuș, consilier la Centrul Eparhial al Episcopiei Covasnei și Harghitei, și a preotesei Andreea Panciu. La final, copiii au avut parte de surprize, primind mici daruri din partea organizatorilor. În cadrul Centrului se desfășoară mai multe activități, între care atelierul de pictură, coordonat de maica Nicoleta Drăgan, cursuri de cusături și împletituri, coordonate de preoteasa Ioana Racz, atelier de limba italiană, coordonat de pr. Mihai Mogoșescu, cursuri de istorie și grafică, coordonate de pr. secretar eparhial Laurențiu Panciu, coordonator al Sectorului de Tineret și Cateheză din cadrul Centrului Eparhial Miercurea Ciuc, conform Episcopiei Covasnei și Harghitei.



.jpg)