„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Ateliere interactive şi produse tradiţionale la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
În perioada 28 aprilie – 1 mai, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, deschide oficial sezonul de vară. Astfel, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi deschis zilnic între orele 8.00 și 20.00, iar monumentele vor putea fi vizitate și în interior. Producătorii tradiționali vor reveni la „Târgul de țară” în premieră pentru acest an. Vizitatorii vor putea să guste și să cumpere preparate tradiționale ca brânză de vaci, hencleș, zacuscă, dulcețuri și plăcinte de mai multe feluri. De asemenea, vor avea loc opt ateliere meșteșugărești interactive.
„Este un weekend în care nu doar vremea bună și cadrul natural al muzeului îmbie la vizită. Este primul weekend din 2018 care își va pune amprenta în mod evident cu acțiuni de calitate, marca Muzeul ASTRA. Animaţiile din cadrul programului cultural «Animă ASTRA», program desfășurat sub egida Anului European al Patrimoniului, readuc în Muzeu atelierele interactive unde vizitatorii au posibilitatea să interacționeze cu meșteri populari, dar și să culeagă informații utile despre meșteșuguri tradiționale cum ar fi: confecționarea de opinci, obiecte din lemn, împletit paie, pictură pe mobilier, olărit și decorat ceramic. Un alt atelier pe care îl vom derula este cel al realizării celui mai lung tricolor românesc, un proiect început anul trecut de Ziua Națională a României. Tricolorul va fi lucrat la gherghef de către doamnele Rodica Ispas și Mihaela Gâță, meșteri tradiționali, iar cei care doresc să învețe și să contribuie la înfăptuirea acestui demers nobil, o pot face în mod voluntar. Așadar, vom da startul în forță unui nou sezon plin cu evenimente interactive, marca Muzeul ASTRA”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA, conform unui comunicat al instituţiei.
În acest sfârșit de săptămână cofetăria Muzeului ASTRA va găzdui un eveniment gastronomic care pregătește programul Sibiu Regiune Gastronomica Europeana 2019. „Este vorba despre o reinterpretare a gustului local prin noua școală a bucătăriei contemporane sibiene”. Atelierele din programul „Animă ASTRA” vor avea loc între orele 11.00 și 17.00, iar cele de tehnici de decorat ceramică la roată între orele 10.00 și 16.00, conform organizatorilor.