„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Balul Operei clujene, o seară a valorilor
Cea de-a XXI-a ediţie a Balului Operei va avea loc la Opera Naţională Romană din Cluj-Napoca, sâmbătă, 5 martie. Evenimentul prilejuieşte întâlnirea personalităţilor academice, economice, culturale şi politice ale căror contribuţii duc, în final, la excelenţa în educaţie, cultură, artă şi civilizaţie în comunitate, după cum anunţă organizatorul evenimentului, Matei Miko. Ediția 2016 a Balului Operei aduce pentru publicul clujean un spectacol în premieră: „Musical on Broadway”, oferit de Opera Naţională Română clujeană, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, în regia Mihaelei Bogdan. Cea de-a doua parte a serii va continua cu spectacolul „Sinatra” susținut de Horia Brenciu & HB Orchestra. Un alt recital va fi susţinut şi de Irvin Doomes, din SUA, conform comitetului de organizare al Balului Operei clujene, coordonat de Matei Miko. Organizatorii doresc ca evenimentul să se desfăşoare la cele mai înalte standarde, astfel că, şi din cauza fondurilor insuficiente, în acest an balul se va desfăşura pe parcursul unei singure zilele, deşi în ultimii ani balul a cuprins două zile de manifestări.
În cadrul Galei Laureaților, se vor oferi Trofeul „Lya Hubic”, Premiul Mecena, Titlul și Medalia de Senior al Cetății, Spiritus Mentor, Emblemă de Cluj, Moda cum Laude. Evenimentul este organizat de o echipă coordonată de Matei Miko, cu sprijinul a numeroşi parteneri şi sponsori, fiind susţinută şi de autorităţile judeţene şi locale.