„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Binecuvântare pentru polițiștii clujeni
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent vineri, 22 martie, a Ceremonia de avansare a polițiștilor clujeni. Cu acest prilej a oficiat o slujbă de mulțumire, i-a binecuvântat pe cei prezenți și a rostit un cuvânt de învățătură. 183 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj au fost avansați în gradul profesional următor, cu ocazia Zilei Poliției Române. La ceremonia din Piața Unirii, au participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, Episcop Greco-Catolic de Cluj-Gherla, subprefectul Clujului, Alin Danci, chestor de poliție Apreutesei Victor – Wili, adjunct al inspectorului general al Poliției Române, șefi și comandanți din cadrul structurilor de apărare și ordine publică din județul Cluj, reprezentanți ai autorităților publice județene și locale, reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Cluj și ai societății civile. Cu acest prilej a avut loc festivitatea de depunere a jurământului militar de către elevii Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan”, Cluj-Napoca. La data de 25 martie se împlinesc 197 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române.