„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Binecuvântare pentru vârstnicii din Făgăraş
La Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Făgăraş, judeţul Braşov, a avut loc o manifestare duhovnicească şi social-filantropică dedicată beneficiarilor acestei instituţii. Activitatea a fost organizată pentru a marca Ziua Internaţională a Vârstnicilor.
Manifestările de la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Municipiul Făgăraş au fost iniţiate de Protopopiatul Făgăraş I, cu scopul de a le oferi o bucurie bătrânilor îngrijiţi în instituţie şi pentru a le arăta că nu sunt uitaţi de societate. Programul duhovnicesc a cuprins o slujbă de sfinţire a apei, rugăciuni de binecuvântare şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru ocrotirea de zi cu zi şi pentru darurile revărsate peste vârstnicii din Făgăraş. La slujba religioasă oficiată în sala festivă a instituţiei de un sobor de preoţi condus de protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea, a participat şi personalul de îngrijire al centrului, care s-a rugat pentru sănătate şi putere de muncă. La sfârşitul slujbei religioase, toţi cei prezenţi au fost binecuvântaţi cu apă sfinţită şi mai apoi au ascultat un cuvânt de învăţătură rostit de protopopul Marcel Dobrea.
„Maica Preacurata ne acoperă pe toţi cu Cinstitul său Acoperământ. Maica Domnului vă are în grijă specială pe dumneavoastră, vârstnici şi bolnavi acum, dar altădată lucrători în ogorul patriei şi al Bisericii. Dar şi noi, cetăţenii creştini ai Făgăraşului, suntem datori să nu vă lăsăm în uitare şi înaintea tuturor, noi preoţii trebuie să vă căutăm şi să vă ajutăm. Vă oferim astăzi daruri pentru a vă aduce bucurie în suflete”, a spus protopopul Marcel Dobrea.
Program artistic susţinut de elevi
După cuvântul de învăţătură, un grup de elevi din clasa V-a de la Şcoala „Ovidiu Densuşianu” din Făgăraş, condus de prof. Georgeta Chiriloiu, a interpretat cântece, a recitat poezii şi a spus poveşti cu subiecte adecvat acestui moment.
Apoi, un grup de elevi de la Liceul Teologic „Constantin Brâncoveanu” şi de la Colegiul „Radu Negru” din localitatea braşoveană a interpretat cântece religioase, patriotice şi populare, spre bucuria şi mulţumirea vârstnicilor din sală, emoţionaţi de acest moment artistic oferit de elevii făgărăşeni.
La final, toţi cei prezenţi au primit produse de patiserie, sucuri şi iconiţe ale Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ocrotitorii Ţării Făgăraşului, darurile fiind oferite de Parohia Făgăraş II.
Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Făgăraş are o capacitate de 70 de locuri şi a fost deschis în august 2014. În prezent, sunt îngrijiţi aici 60 de vârstnici, dintre care 15 sunt cazuri sociale. Centrul este administrat de Asociaţia „Vlavian” din Brăila.