„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Binecuvântarea Centrului Social „Victoria” Târnăveni
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat marți, 19 ianuarie, slujba de binecuvântare a Centrului Social de Recreere și Socializare „Victoria”, din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială al municipiul Târnăveni, județul Mureș.
Scopul înființării Centrului „Victoria” constă în furnizarea serviciilor sociale de interes public local, prin asigurarea desfășurării unor activități artistice culturale, sportive, tehnico-științifice, de comunicare și dezvoltare a competențelor.
Destinat în special tinerilor, Centrul social oferă o alternativă de petrecere a timpului liber prin realizarea unui demers de dezvoltare personală și integrare socială, încurajându-se, astfel, participarea activă la viața comunității din care aceștia fac parte. În cuvântul rostit în fața autorităților locale și centrale și a credincioșilor prezenți la acest eveniment, PS Arhiepiscop Irineu a subliniat importanța duhovnicească și prilejul comuniunii unui asemenea așezământ: „Ne bucurăm nespus de faptul că, astăzi, Dumnezeu ne-a îngăduit să ne îndulcim din fagurele comuniunii cu prilejul binecuvântării Centrului Social Victoria, așezământ în care se va practica iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Să ne străduim ca în viața aceasta, toți să fim mâinile întinse ale lui Hristos Care lucrează în lume”.


