Biserica din Hurez, bijuterie a Țării Făgărașului

Vechea așezare din apropierea Făgărașului  este parte a patrimoniului istoric, religios și  cultural din partea  de sud a Transilvaniei. Trecutul românilor din  Hurez a fost unul  zbuciumat, dar secole  la rând au rezistat  în fața tuturor vicisitudinilor prin credința ortodoxă, mărturie stând locașul  de cult ridicat în sat  și păstrat până astăzi  cu multă jertfelnicie.

Turiștii care ajung în Țara Făgărașului au posibilitatea să descopere pe lângă fru­mu­sețile naturii și numeroase așezări vechi, fiecare cu o istorie aparte și cu monumente unice. Unul dintre aceste sate minunate este și Hurez. Aflat la doar câțiva kilometri de Municipiul Făgăraș, satul are un nume care stârnește curiozitatea celor ce aud pentru prima dată de această așezare. Unii confundă localitatea cu celebrul sat din județul Vâlcea, Horezu, unde se des­fășoară numeroase activități de artizanat, în special de ceramică. Alții se duc cu gândul la Mănăstirea Hurezi, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu. Mai puțin cunoscut decât acestea, satul Hurez din Țara Făgărașului are un trecut aparte, o existență influ­ențată de-a lungul timpului de evenimentele istorice petrecute în Transilvania. 

Spre exemplu, conform monografiei parohiale, prima atestare documentară a satului este legată de stăpânirea asupra localității. Monografia parohială îl citează pe autorul Antal Lukacs care, în cartea sa „Ţara Făgăraşului în Evul Mediu, în sec. XIII-XVII”, scria că „încă din 1453, Vladislav al II-lea întărea lui Stanciul Dijanul, alături de alte sate, a treia parte din Huhurezi, partea lui Stoian, pe care să le stăpânească împreună cu copiii şi nepoţii lor şi cu care să se înfrăţească toate ocinele (Stoian, Dragomir, Lal şi Codrea)”. Această mențiune documentară în secolul al XV-lea atestă existența unui sat cu numele „Huhurezi”, dar nu vorbește despre începuturile sale. Probabil că satul a fost întemeiat cu mult mai devreme decât 1453. Alte menţiuni despre sat nu găsim decât de la mijlocul veacului următor, când sunt amintiți boierii din scaunul de judecată al Făgăraşului.

Același autor menționat mai sus afirmă că numele satului Hurez înseamnă „bufniţă”. Marele nostru istoric Nicolae Iorga afirma în lucrarea „Neamul românesc din Ardeal la 1906” că numele satului este după „huhurezul plângător al codrilor”.

Satul este aşezat pe cursul inferior al râului Berivoi, la doar câţiva kilometri de Municipiul Făgăraş și aparține din punct de vedere administrativ de comuna Beclean, judeţul Braşov. Are ca vecini satele Beclean, Luţa, Iaşi, Săvăstreni, Săsciori şi Ileni. Conform monografiei parohiale, locuitorii se îndeletnicesc cu agricultura, creşterea vitelor, apicultura, negoţul cu vite şi cu cereale. Majoritatea pensionarilor de azi a lucrat în Combinatul Chimic Făgăraş, care se află la câţiva paşi de sat. Localnicii mai tineri lucrează în Făgăraş.

Biserica Sfintei Parascheva

Secolul al XIX-lea a adus și pentru românii ortodocși din Hurez mari împliniri în viața lor bisericească. Pe scaunul de la Sibiu avea să ajungă marele mitropolit, Sfântul Andrei Șaguna. Prin inegalabila sa misiune pastorală Sfântul Andrei Șaguna avea să deschidă un proiect măreț de construire de locașuri de cult și de școli pentru românii ortodocși din Ardeal. În acea atmosferă entuziastă au intrat și românii din Hurez care au ridicat în perioada 1863-1868 un locaș de cult închinat Sfintei Parascheva, preot paroh fiind Ioan Cipu.

Biserica a fost ridicată în stil gotic, în formă de corabie, cu turlă deasupra pridvorului. Altarul este în formă pentagonală cu boltă la partea superioară. Naosul este fără absidă, în formă de navă, partea superioară fiind constituită din mai multe semi-bolţi şi arce despărţitoare, iar în interior se află şi contraforţi de susţinere a acestor arce. Pronaosul este, ca formă compartimentală, identic cu naosul. Zidăria este făcută din cărămizi cu var şi nisip.

Prin contribuţia credincioşilor hurezeni plecaţi în Statele Unite ale Americii, dar şi a celor din sat, a fost cumpărat clopotul cel mare în 1923. Mai târziu avea să se facă un iconostas nou, din stejar sculptat, executat de meșterii Ioan Sasu şi Ioan Leancu, fii ai satului. Iconostasul a fost făcut cu sprijinul financiar al profesorului Procopie Bențea, iar icoanele au fost realizate de pictorul Ioan Căzilă. Același pictor a realizat în perioada 1945-1946 pictura din registrul superior al bisericii, în tehnica „tempera”, pe strat de nisip şi var. Partea inferioară a locașului de cult a fost pictată de Iosif Vass, în tehnica „ulei”. În 1957 au fost confecţionate un clopot nou şi o toacă de metal, iar în 1958 s-a introdus gazul metan.

Pictura nouă

O nouă etapă din existența locașului de cult a fost marcată de păstorirea preotului Tudor Sicoe, în perioada 1997-2005. A fost perioada în care s-au realizat mai multe lucrări la locașul de cult, consemnat în monografia parohială. A fost zugrăvit exteriorul, s-au dublat geamurile, s-a construit la intrarea în biserică o copertină din stejar acoperită cu tablă, s-a montat o staţie de amplificare cu suportul financiar al unui grup de credincioşi hurezeni plecaţi în Italia, s-a reparat acoperişul, s-a înlocuit instalaţia electrică şi mobilierul din Sfântul Altar, s-a introdus încălzirea centrală și s-a făcut un pod pentru tineri.

Din cauza stării de degradare avansată a vechii picturi, în perioada 2001-2004 a fost realizată o nouă pictură în tehnica „fresco”. Lucrarea a fost realizată de pictorul Marian Croitoru. Acesta a restaurat şi iconostasul, atât cadrul cât şi icoanele. Lucrarea a fost susţinută financiar de credincioşii din sat, dar şi de sătenii plecaţi în străinătate în țări precum Statele Unite ale Americii, Canada, Italia, Spania, Germania. Alături de acești binefăcători au fost și alţi sponsori şi oameni de bine. În ziua de 7 noiembrie 1999 a avut loc slujba de binecuvântare a lucrărilor, iar în 3 octombrie 2004 a avut loc sfinţirea bisericii, ambele slujbe religioase fiind săvârşite de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titulatura de Răşinăreanul.

Noi lucrări la locaşul de cult

În ultimii ani, prin strădania actualului preot paroh, părintele Marius Cristian Neagu, și prin eforturile celor aproximativ 160 de familii din sat, locașul de cult a fost renovat și înfrumusețat. Eforturile continue ale comunității în menținerea locașului de cult în cele mai bune condiții demonstrează încă o dată atașamentul credincioșilor față de biserica lor.

În perioada 2005-2009, cu sprijinul credincioşilor din sat, dar şi a celor plecaţi la lucru în străinătate, a fost înlocuită podeaua cu parchet natural de fag şi rame de stejar, au fost executate în interiorul bisericii 180 de strane din stejar sculptat şi stranele cantorilor, au fost montate trei tetrapoade din stejar, frumos ornamentate.

În anul 2008, a fost schimbat acoperişul bisericii cu ţiglă metalică şi a fost înlocuit sistemul de scurgere cu jgheaburi şi scocuri metalice noi. În ultima perioadă au fost efectuate și alte lucrări, înlocuindu-se geamurile și refăcându-se exteriorul, iar în curtea locașului de cult a fost ridicată o troiță.

„Credincioșii au muncit cu timp și fără timp alături de mine la propășirea casei Domnului. În urmă cu 11 ani am pornit la acest drum, cerând ajutorul Bunului Dumnezeu ca să înmulțim binele și mai ales să înmulțim relațiile frumoase de credință în această parohie. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în toți acești ani”, ne-a spus părintele Marius Cristian Neagu.

Lucrările menționate au fost binecuvântate de Înaltprea­sfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului pe 19 noiembrie 2016. Binecuvântarea lucrărilor și liturghia arhierească au constituit o sărbătoarea aleasă pentru satul făgărășean și a fost un moment de mare bucurie pentru comunitate.

Educația tinerilor din Parohia Hurez

În ultima perioadă copiii și tinerii din Hurez sunt implicați în numeroase activități catehetice, educative și creative. Copiii îndrumați de preotul paroh Marius Cristian Neagu au format și un cor care susțin la praznicul Nașterii Domnului concerte de colinde.
„Încercăm să-i aducem pe copii la biserică și să le insuflăm dragostea de Dumnezeu, de Biserica străbună și de valorile noastre tradiționale”, ne-a mai spus preotul Marius Cristian Neagu.

De altfel, tradiţia în ceea ce priveşte educația tinerilor are rădăcini adânci la Hurez, aici funcționând și o școală confesională. Şcoala confesională a funcționat din 1848 şi până 1922, când a fost predată statului. Până în 1870 funcţiona într-o clădire veche din lemn, iar apoi s-a zidit o şcoală de zidărie cu trei încăperi în apropierea bisericii.

Primul dascăl a fost preotul Ioan Cipu, care, după Revoluţia de la 1848, a funcţionat ca învăţător din 1849 până în 1854. Anii de studiu pe care îi urmau aici copii au crescut, apoi, la șapte. În anul 1939 a fost construită clădirea actuală a şcolii generale de șapte clase cu doi învăţători, apoi cu patru clase şi o învăţătoare. În prezent nu mai există şcoală în sat și de aceea rolul parohiei este unul important în educația copiilor.

Pe lângă aceste activități dedicate tinerilor, parohia se îngrijește periodic și de persoanele defavorizate prin organizarea de acțiuni umanitare și social-filantropice. Prin aceasta, credincioșii din Hurez dovedesc faptul că sunt vrednici urmași ai vechilor locuitori din sat. Un lucru important de menționat este faptul că la origini, credincioşii din sat au fost ortodocşi, dar după Uniaţia de la începutul secolului al XVIII-lea, o parte din ei au trecut la noua Biserică Unită. Între credincioşii celor două Biserici au existat dintotdeauna relaţii frăţeşti şi de ajutor reciproc, având în comun şcoala confesională, pe care o întreţineau şi o susţineau material. Revenirea la Biserica Ortodoxă a avut loc după 1948. Cu toţii au sprijinit biserica „cea mare” din sat, în toate lucrările. Odată cu trecerea anilor clădirea bisericii unite s-a degradat, ajungând ca din aceasta să rămână azi doar turnul şi zidurile ce o alcătuiau.