Biserica din Rogoz, coloana infinitului pe plaiuri maramureşene

La Rogoz, în Ţara Lăpuşului, biserica monument UNESCO este vizitată de mii de turişti anual, dintre care mare parte sunt străini. Locul atrage şi fascinează prin icoanele şi lemnul vechii biserici, de peste 350 de ani, şi mai ales prin darul de povestitor al părintelui Ioan Chirilă, cel care îi prinde pe vizitatori în mrejele cuvintelor sale, îi poartă prin lumi văzute şi nevăzute, apoi îi readuce cu picioarele pe pământ şi îi eliberează înapoi în cotidian după ce i-a făcut părtaşii unor minuni.

Mii de turişti trec, an de an, prin stări de uimire şi fascinaţie la auzul celor povestite de părintele Ioan Chirilă. Darul de povestitor al acestuia aduce la viaţă locuri, oameni şi întâmplări din istoria omenirii, a strămoşilor, şi a sa personală, împletită, în mare parte cu cea a satului Rogoz, deşi locul său de naştere este Humuleştiul lui Creangă. Părintele Ioan Chirilă nu a moştenit doar darul de povestitor, ci chiar şi înfăţişarea marelui junimist.

Prima atestare a satului Rogoz este din anul 1488, iar a doua atestare documentară este legată de biserică, din 1506, aflăm de la părintele Ioan Chirilă. În anul 1488 satul a aparţinut lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei. În anul 1506, fiul lui Ştefan cel Mare, care a urmat la domnie, Bogdan cel Orb, al III-lea, a avut în posesie satul Rogoz, iar în 1506 s-a construit prima biserică. Biserica ridicată în 1506 a fost arsă de tătari care au trecut din Moldova în Maramureşul istoric, iar de aici, peste Munţii Ţibleşului printr-un culoar care se numeşte şi acum «Trecătoarea tătarilor». În Al Doilea Război Mondial s-au făcut acolo tranşee de patru metri înălţime. Tătarii au distrus toate satele şi bisericile de pe Valea Lăpuşului, iar la Târgul Lăpuş a avut loc o luptă între armata lui Ioan Kemeny şi tătari. Biserica distrusă în anul 1661 a fost reconstruită în 1663, inscripţia cu acest an fiind chiar deasupra uşii de la intrarea în biserică. Biserica este construită în plan longitudinal, stil navă, cu pronaos, naos şi altar. Construcţia este încheiată în console care au forma unui cap de cal stilizat, şi este încheiat în cepi de lemn, nu are cuie de fier ci de lemn, povesteşte părintele Chirilă.

„Calul era cel mai important animal pentru om, cu calul se mergea la nuntă, la botez, la înmormântare, la luptă, la vânătoare, la lucrul pământului. La marginea satului este necropola cu 21 morminte ale celţilor. În mitologia celtică, calul ţâşneşte din pământ aşa cum ţâşneşte izvorul, pulsează aşa cum pulsează sângele, la fel şi aleargă, este o permanentă alergare spre eternitate, pentru că întregul univers este marcat de ritm, mişcare şi vibraţie”, le spune turiştilor părintele Chirilă, care, apoi, le expune şi alte interpretări.

„De exemplu, în credinţa populară românească, soarele la răsărit este un copil de şapte ani. Avem punctele cardinale: Est, Vest, Sud, Nord. Soarele avea cu el 12 cai cu care călătoreşte pe cer. Când ajunge la amiază, el devine un tânăr, şi atunci mai ia cu el 12 cai, astfel că acum are 24 de cai, care reprezintă cele 24 de ore ale zilei. Cu aceşti cai face călătoria pe cealaltă parte a cerului. «A apune» vine din verbul latin «apponere» cu privire la astrele care dispar după linia orizontului. Dar noi mai avem un termen, specific limbii române: «soarele asfinţeşte». Tânărul soare stă pe tron, mănâncă o prescură, pâine sfinţită, bea un pahar cu vin, apoi se coboară la cei de sub pământ, în regiunea morţilor pentru ca să îi sfinţească pe cei morţi, să le dea căldură, să îi lumineze. Deşi trece prin regiunea morţii, soarele nu este atins de moarte, aşa cum este atinsă luna, pentru că în dimineaţa următoare, el iar va răsări. Biserica este solară, este în mijlocul cimitirului, iar caii solari de la încheieturi sunt cursierii soarelui, soldaţi ai soarelui. Cei din partea de sud sunt deosebiţi faţă de caii dinspre partea care se află spre nord, care privesc în jos, spre morminte, care sunt caii negri, caii psihopompi. Mireasa, până în zilele noastre este adusă la cununie, la biserică, îmbrăcată în alb, cu cai albi, iar morţii sunt aduşi la biserică cu caii negri”, le explică părintele vizitatorilor.  

Coloana infinitului şi Psalmii lui David

Turiştii străini stau grupaţi în jurul părintelui şi a ghidului care traduce în engleză. „Aici avem un cap de cal răsturnat, este cu capul în jos şi urmăreşte mişcarea soarelui. Acest cap de cal este unit cu ceilalţi cai printr-un porumbel, care ţine grinda de la perete. Grinda de la margine este coloana infinitului, pe orizontală, spre deosebire de coloana infinitului de la Târgu Jiu, a lui Constantin Brâncuşi, care este pe verticală. Atunci când a conceput Coloana infinitului, Constantin Brâncuşi s-a inspirat din Psalmii lui David. De jos se văd 15 moduli, la coloana infinitului, pentru că între Psalmii lui David, de la psalmul 118 la 133 sunt 15 psalmi numiţi «Cântarea treptelor», adică 15 preoţi la Templul lui Solomon, cea mai măreaţă construcţie din antichitate. 15 preoţi urcau prima treaptă, cântau Cântarea treptelor, iar 15 preoţi coborau de pe ultima treaptă. Deci este o permanentă urcare şi coborâre spre eternitate. Iar când se întâlneau pe treapta de la mijloc, cântau Psalmul 132: «Iată ce plăcut şi dulce e să locuiască fraţii pururea împreună, să se veselească, e plăcut cum este roua ce pe munţi coboară pe-al Sionului sfânt munte, în fiecare seară, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac»”, recită părintele, cu gândul la Psalmist.

Revine cu atenţia către oaspeţii săi: „Aici avem crucea cu o rozetă cu cele patru puncte cardinale şi funia ce reprezintă alergarea spre eternitate, prin vârtej. Iar spirala simbolizează constelaţia Calea Lactee, cu o mişcare inversă faţă de cadranul solar, de la stânga la dreapta”. Explică vizitatorilor de ce grinzile au terminalul în capul de bour: „Simbolizează forţă, tenacitate, putere, răbdare, iar pe spatele celor doi bouri, în plan orizontal sunt patru piloni în plan vertical, care susţin turla bisericii”.

Pe o parte a bisericii le arată turiştilor masa moşilor, formată din două lemne din aceeaşi rădăcină, a unui ulm, la fel ca şi biserica. „Masa este porţionată, pe familii. O familie mai înstărită avea o porţiune mai mare. În porţiunea aceasta de masă familia respectivă aducea pe cei săraci, dezmoşteniţi, văduve şi orfani şi îi ospătau. Într-o singură zi din an se puneau vasele aici, în joia din Postul Mare, înainte de Înviere, astfel încât din aceste vase să mănânce şi morţii. Porţiunea de masă se lăsa moştenire din generaţie în generaţie, iar numele sunt scrise, din anul 1663, pe peretele bisericii: familia Tâmpa, Ruxandra, Toma, Lupuca, Vlaşan, Hărman, Herţea, Nisea, Bodea, Tămaş. În prezent există toate aceste familii, nu mai avem Lupuca şi Tămaş”.

Fără cai, fără tractoare, dar cu limba rusă

Pentru că mare parte din turişti vorbeau engleză, cuvintele părintelui Ioan Chirilă erau traduse de un ghid. Din când în când părintele mai explică şi în franceză, unor vorbitori de franceză din grup. Pentru că tocmai vorbise de simbolistica soarelui, a bourului şi a calului, îşi aminteşte că „în timpul colectivizării forţate, a lui tătuca Stalin, din ordinul lui, în România s-au omorât peste 2.500.000 de cai, în zonele colectivizate. Au promis tractoare, dar tractoarele au rămas la Moscova. Au mai avut şi grijă de noi, am făcut limba rusă la şcoală, atunci, nu engleză. Am ştiut limba rusă, cum am ştiut limba mamei. Am purtat o corespondenţă cu o domnişoară din Alma Ata, prin 1965. Am făcut schimb de vederi (…) Iar din lipsă de cai, oamenii de aici aduceau pentru nuntă şi înmormântare cai din judeţul Bistriţa-Năsăud din satele necolectivizate, de la Zagra, Târlişua, Mărişel şi Breaza”.

Revine la povestea bisericii: „Acoperişul este asimetric, nu este o greşeală de construcţie, este ieşit 1, 20 metri din axă ca să protejeze masa moşilor de intemperii. Dar are frumuseţea lui, pentru că, deşi este aşa, se spune că este ca un clop de moroşan pus pe o ureche”.

Merge mai departe pe firul povestirii şi descoase, pentru vizitatori, tainele din construcţia bisericii: „Aici, biserica este axată în unghiuri de 62-68 de grade, mă refer la unghiul astronomic, cu o precizie milimetrică. În ziua de 6 august are loc sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, pe Muntele Taborului. Iar din 6 august se schimbă natura: pleacă vara, se călătoreşte vara şi vine toamna. Soarele la răsărit dimineaţa intră pe singurul geam circular al bisericii şi luminează tabernacolul, masa altarului, doar timp de 7-8 secunde, timp de şapte zile. În 6 august este prima zi când intră lumina pe geam, până în 14 august, iar în 15 august este sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Soarele luminează ca un flash masa altarului, apoi dispare. De ce? Noi avem legături cu divinitatea prin raza soarelui, iar Iisus Hristos este numit în troparul de la Schimbarea la Faţă «Raza Tatălui ceresc», iar la sărbătoarea de la Naşterea Domnului, este numit în imn «Răsăritul cel de sus» şi «Soarele dreptăţii». Avem aici o multitudine de capete de cal care sugerează o herghelie în galop. Este unica în lume! Doar sugerează galopul, pentru că stau pe loc. Este odihna după un spaţiu străbătut”.

Părintele Ioan Chirilă oferă vizitatorilor explicaţii din ce în ce mai savante, amintind şi despre „Petrecerea peste grumaz a Sfântului Nicolae Cabasila, care a trăit în secolul al XIV-lea şi a scris «Viaţa în Hristos», şi «Comentariul la Sfânta Liturghie», şi care spune că această petrecere peste grumaz este una din cele trei virtuţi: pistis, elpis şi agapis, şi anume dragostea frăţească, a martirilor şi a eroilor”.

De asemenea, turiştii mai sunt informaţi că „la Stonehenge raza soarelui cade printre megaliţi pe masa jertfelnicului, în 21 iunie, la solstiţiul de vară. E o problemă de astronomie, trebuia cunoscut unghiul astronomic. Cei care au ridicat biserica de aici s-au folosit de o nuia, o puneau pe pământ şi vedeau cum merge soarele. Iar calculele se făceau după acea nuia. Sunt mai multe biserici şi mănăstiri care folosesc acest unghi de 62-68 de grade. Silvia Păun, arhitect, spune, în «Absida altarului» că printre bisericile axate în 62-68 de grade sunt Mănăstirea Putna, Biserica «Sfinţii Trei Ierarhi» din Iaşi, Biserica Mănăstirii Golia din Iaşi, Biserica Mănăstirii Căldăruşani, Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, Biserica «Sfântul Nicolae» din Şcheii Braşovului. În biserică se vede cum masa altarului este pe direcţia geamului”.

„Noi toţi suntem fraţi între noi”

Grupul de turişti, ghid şi preot se pregătesc să intre în biserică, după ce au făcut ocolul acesteia. „Atenţie la cap!” îi avertizează părintele pe oaspeţi. „Pragul uşii este destul de jos, pentru a împiedica, la fel ca şi în alte locuri pe invadatorii din trecut să intre călare pe cal. De asemenea, gestul de a apleca capul este şi unul de închinare, de smerenie”.

Odată intraţi, turiştii rămân înmărmuriţi: „I can’t beleve it!”. „Haideţi, haideţi!” îi îndeamnă preotul pe turişti: „Intraţi!”.

Părintele Ioan Chirilă le arată inscripţiile vechi care atestă ridicarea bisericii: „Văleat din tătărime 1717. Zugravi fiind Munteanu Radu din Ungureni și Man Niculae de la Poiana Porcului. S-a început în ziua de 1 iunie, s-a terminat pe 31 octombrie, din mila şi ajutorul lui Dumnezeu”. Este indicat şi autoportretul pictorului Radu Munteanu, care a pictat scene din Noul Testament şi din Vechiul Testament: „Tatăl au zidit pe Adam”, „Şi pe Eva din coasta lui Adam”, „Şarpele au ispitit pe Eva”, a patra scenă este cu „Îngerul Domnului care-i scoate afară din paradis. În fundal, Adam sapă pământul, Eva toarce, iar cu piciorul leagănă copilul”, explică preotul. Recită în limba ebraică versete din Geneză şi le explică vizitatorilor cum a fost creată lumea, pentru a explica scenele pictate: „La început a fost Dumnezeu. Apoi a fost cerul, lumea nevăzută a îngerilor. A fost pământul în haos. A fost apa. Duhul lui Dumnezeu, energia necreată, pe deasupra apelor, şi lumina, şi a apărut viaţa. A fost Dumnezeu la început. Dedesubt avem scene din Noul Testament: «Cina cea de taină», «Spălarea picioarelor ucenicilor», «Rugăciunea din Grădina Gheţimani». Pictura s-a restaurat, dar a rămas originală, nu s-a pus culoare, doar s-a curăţat. Sunt culori naturale, din plante şi din argilă”.

În continuare, vizitatorii îşi exclamă uimirea faţă de frumuseţea scenelor pictate. „Aici avem «Profetul Natan îl ceartă pe David pentru Batsheba», dacă aţi citit Biblia. Aţi citit Biblia?! Batsheba, a generalului Euretheu. I-a luat nevasta şi l-a trimis la luptă!”. Părintele recită un pasaj din Biblie spre exemplificare: „«L-ai trimis şi l-ai lăsat să moară de mâna duşmană, nici măcar de mâna poporului tău! O să primeşti pedeapsa!» Şi a primit pedeapsa David!”. O altă scenă pictată este cu „Pustnicul Onufrie care s-a acoperit cu părul din barbă şi de pe cap, i s-au distrus hainele în pustiu”. Explică şi scena „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi adaugă: „În limba ebraică, Iohanan înseamnă «Dumnezeu este milostiv»”.

„Pe peretele din nord, după ermeneutica Biblică trebuia să fie scena cu «Patimile şi Învierea Domnului». Sunt patru scene, după Evanghelia lui Luca, capitolul X, despre pilda cu samarineanul milostiv (...) Samarineanul milostiv în persoana lui Iisus Hristos l-a pus pe cal şi l-a dus la o casă de oaspeţi, sau la pensiune, la hotel. Şi a plătit şi doi dinari pentru el. Aici pictorul a dorit să ilustreze bunătatea şi ospitalitatea unui neam, pentru că, indiferent de culoarea pielii, indiferent de crezul politic sau religios, indiferent de naţionalitate, noi toţi suntem fraţi între noi, pentru că Îi spunem lui Dumnezeu «Tatăl nostru», nu «Tatăl meu»”, crede părintele Ioan. Continuă turul prin biserică, explicând la fiecare pas ce simbolizează fiecare scenă sau obiect. Candelabrul cu păsări, de exemplu „simbolizează arborele vieţii. Este din 1763”.

Icoana făcătoare de minuni

Icoana cea mai veche a bisericii din Rogoz, din 1863, este a Maicii Domnului „făcătoare de minuni, care are privirea tridimensională, ca la Mona Lisa. Din orice poziţie, te privesc ochii Maicii Domnului”. Părintele povesteşte, apoi, despre o persoană care nu putea avea copii şi care s-a închinat la această icoană, apoi l-a sunat să îi spună că „aşteaptă copilaşul. Astea nu-s poveşti”. Explicaţia scenelor pictate în biserică se transformă în cateheză, aşa cum în vechime imaginile ţineau locul cărţilor de învăţătură scrise în alte limbi şi cu alte caractere. Părintele face trimiteri la Scriptură sau la vieţile sfinţilor, le descifrează vizitatorilor simbolistica imaginilor şi obiectelor, le spune pilde: „...aici este gura iadului, moartea cu coasa şi măturoiul... Un diavol cântă la taragot, unul fumează pipă”.

În biserică sunt pictaţi şi Sfinţii Brâncoveni, despre care părintele le oferă mai multe explicaţii vizitatorilor străini. Au fost pictaţi aici, în Maramureş, pentru că ,,noi am fost un neam şi o credinţă: ce au crezut cei de peste munţi am crezut şi noi la fel, aceiaşi sfinţi i-am avut, şi noi, şi cei din vechiul Regat”.

Icoana Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor

Prezintă icoana Sfintei Varavara, pictată în locaşul de cult, care este şi ocrotitoarea minerilor: „Pe vremea lui Ceauşescu am făcut misiune la mină, iar după revoluţie le-am formulat rugăciune, pentru că nu este în cartea de cult rugăciune pentru mineri, şi le-am ţinut predică. Am coborât la 2000 de metri cu colivia sub pământ şi am dus untdelemn sfinţit şi apă sfinţită în toate galeriile. Şi nu le-am luat nici un ban. Am făcut misiune. Dacă nu mă credeţi nu e nici un fel de problemă. Dar ei m-au ajutat apoi la biserică. Biserica nouă pe care o vedeţi acolo. Tot balastru şi nisipul l-am adus de la Someş cu rabele pentru minereu, gratuit. La 2000 de metri sub pământ este icoana cu Sfânta Varvara”.

Continuă cu registrele sfinţilor şi atrage atenţia turiştilor: „Uitaţi ce frumos zâmbeşte Sfântul Gheorghe. Un singur nume de Gheorghe mai este în şcoala noastră, în rest sunt Diego, Raul, Estella, Pamela... Uitaţi ce frumos zâmbeşte Sfântu Gheorghe, vedeţi!? Iar nepotul meu Gheorghe este primul din clasă şi cel mai bun la matematică din şcoală. Dar acum oamenilor li se pare mai interesant dacă îi zice Michael sau Johnny... sau Diego”. Turiştii au încheiat vizita, ar dori să mai stea, dar trebuie să se conformeze programului de vizitare care îi poartă spre alte locuri din Maramureş. Îi spun părintelui Ioan Chirilă că biserica i-a impresionat, că apreciază şi se bucură că românii au acum libertate, îi mulţumesc şi îl felicită pentru minunatul dar al povestirii.
În anul 2013, Biserica de lemn din Rogoz, aflată în patrimoniul UNESCO, a împlinit 350 de ani. Banca Naţionala a României a pus, cu această ocazie, în circulaţie, o monedă cu imaginea bisericii, iar pe verso este imaginea icoanei Sfintei Treimi din altarul bisericii.