„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Biserica persoanelor cu deficiențe de auz din Sibiu a fost sfințită
Locașul de rugăciune al persoanelor cu deficiențe de auz din Sibiu a fost sfințit sâmbătă, 14 iulie, de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Aici, preotul Marian Vlăduț oficiază Sfânta Liturghie tradusă în limbajul mimico-gestual pentru credincioșii hipoacuzici din Sibiu, Făgăraș și chiar Brașov.
Biserica, aflată în cartierul Lazaret, în aceeași curte cu Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, a fost ridicată în perioada 1939-1940 prin jertfelnicia preotului Ioan Isaicu și a credincioșilor din cartierul menționat. În 1945 locașul de cult a fost extins cu altarul, iar până în 2005, biserica a fost unul dintre cele două puncte de slujire liturgică din Parohia Lazaret. Din 2005, pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc și Consiliul parohial al Parohiei Lazaret II au decis ca locașul să devină biserica persoanelor cu deficiențe de auz. Aici, preotul Marian Vlăduț oficiază Sfânta Liturghie tradusă în limbajul mimico-gestual pentru credincioșii hipoacuzici din Sibiu, Făgăraș și chiar Brașov.
Sfințirea locașului de cult a încununat o perioadă de eforturi deosebite pentru a reface în totalitate vechea bisericuță din Lazaret. În perioada 2007-2018 au fost făcute numeroase lucrări, amintind aici refacerea pereților interiori, înlocuirea geamurilor și ușilor, înlocuirea iconostasului, pictarea pereților și iconostasului de către pictorii Gabriela și Sabin Drinceanu, împreună cu ucenicii lor. Au fost schimbate pardoseala, scaunele, acoperișul, iar la exterior biserica a fost zugrăvită.
IPS Mitropolit Laurențiu a târnosit locașul de cult cu Sfântul și Marele Mir și apă sfințită, a refăcut Sfânta Masă, așezând moaște în piciorul acesteia, a sfințit pictura și iconostasul. Biserica a primit hramurile Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și Sfântului Efrem cel Nou. Întreaga slujbă de târnosire a fost tradusă credincioșilor hipoacuzici în limbajul mimico-gestual. Toți credincioșii au intrat apoi în sfântul altar pentru a se închina.
Chemarea la ucenicie
Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată lângă locașul de cult. În soborul slujitor s-au aflat decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, parohul Marian Vlăduț și alți slujitori ai sfintelor altare.
Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de părintele Vasile Mihoc. Credincioșii au avut posibilitatea să asculte tâlcuirea Evangheliei citite la Sfânta Liturghie, un fragment din Cuvântarea apostolică a Mântuitorului Iisus Hristos.
„Evanghelia pe care am auzit-o la Sfânta Liturghie este o pericopă din ceea ce se numește Cuvântarea apostolică. La Matei, capitolul zece, găsim un cuvânt al Mântuitorului adresat Apostolilor arătând condițiile uceniciei, iar aceste condiții sunt radicale. Mântuitorul arată că nu poți fi ucenic al Său doar parțial, predând lui Hristos numai ceva din timpul tău, din viața ta, din preocupările tale. Această chemare este radicală și cere angajarea noastră deplină. De fapt, găsim încă din Vechiul Testament acest cuvânt: «Fiule, dă-mi inima ta Mie!». Dumnezeu nu vrea mai puțin de atât de la noi, iar Mântuitorul ne arată acest lucru aici”, a spus părintele profesor.
La finalul Sfintei Liturghii, parohul Marian Vlăduț a fost hirotesit iconom stavrofor. IPS Laurențiu a oferit acte de cinstire tuturor credincioșilor care au sprijinit lucrările de renovare a locașului de cult și i-a felicitat pe toți pentru această mare realizare a comunității persoanelor cu deficiențe de auz.
„Suntem în momentul în care aducem slavă Bunului Dumnezeu pentru lucrarea pe care El a împlinit-o prin mijlocirea noastră. O biserică zidită, edificată sau înnoită se face de fapt prin mâna lui Dumnezeu împrumutată nouă, pentru că dragostea de care suntem datori ca răspuns la iubirea nemărginită a lui Dumnezeu nu este altceva decât temelia vieții noastre. Fără de iubire nu există nimic bun în lumea aceasta decât contrariul iubirii, adică răutatea demonică, invidia și vrajba din lumea aceasta, aduse de vrăjmașul care divide, separă”, a spus ierarhul.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un cuvânt de mulțumire al preotului Marian Vlăduț, care i-a oferit ierarhului în dar o icoană.