„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Campania „Donează sânge! Salvează o viață!” a ajuns la Zărnești, Brașov
30 de preoți și credincioși din Protopopiatul Bran-Zărnești, județul Brașov, au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge! Salvează o viață!”. Această campanie inițiată de Patriarhia Română a ajuns la a treia ediție în Arhiepiscopia Sibiului.
Activitatea a avut loc miercuri, 12 iulie, la Spitalul Orășenesc „Dr. Caius Tiberiu Spârchez” din Zărnești, județul Brașov, prin implicarea Departamentului de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, cu sprijinul Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Sibiu și al Protopopiatului Bran-Zărnești. Activitatea a avut ca obiectiv sprijinirea persoanelor internate în spitalele din România care au nevoie de sânge pentru a supraviețui.
„Prin această activitate ne dorim să sensibilizăm opinia publică în privința nevoii de sânge din spitalele din România și vrem să venim în ajutorul semenilor când aceștia sunt în necaz și au nevoie de spitalizare. Ne bucurăm că oamenii au răspuns în număr mare la solicitarea noastră și sperăm că și pe viitor vor veni cât mai mulți să doneze sânge”, a spus inspectorul Marius Talmațchi din cadrul Arhiepiscopiei Sibiu.
„Oportunitatea de a fi oameni”
Preoții și credincioșii din Protopopiatul Bran-Zărnești au răspuns imediat solicitării organizatorilor de a oferi semenilor un ajutor umanitar.
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, în Protopopiatul Bran-Zărnești a avut o activitate cu caracter social și umanitar. Preoții și enoriașii noștri au donat sânge pentru a ajuta pe semenii noștri. Este o oportunitate de a fi generoși și buni. Ne bucurăm că ceea ce facem noi este folositor pentru semenii aflați în nevoie.
Astăzi suntem sănătoși, dar mâine este posibil să avem nevoie de ajutorul semenilor noștri. Este frumos și plăcut lui Dumnezeu și oamenilor să fim atenți la cei care au nevoie de ajutorul nostru și Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne oferă această oportunitate de a fi oameni”, ne-a spus protopopul de Bran-Zărnești, Gheorghe Colțea.
Campania naţională „Donează sânge! Salvează o viaţă!” a Patriarhiei Române are ca scop informarea şi conştientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea numărului donatorilor de sânge din România şi îmbunătățirea stocurilor sanguine naţionale. Campania a fost lansată de Patriarhia Română în anul 2013 și a ajuns la a XI-a ediție națională. Până anul trecut s-au donat în cadrul campaniei peste opt mii de litri de sânge la nivel național.