„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Campania „Spune nu violenţei în şcoli!“ continuă la Sibiu
Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului continuă campania de informare şi de prevenire în şcolile din Sibiu şi împrejurimi. Prin campania „Spune nu violenţei în şcoli!“, reprezentanţii Arhiepiscopiei Sibiului vin în sprijinul unităţilor de învăţământ pentru eradicarea şi prevenirea unui fenomen din ce în ce mai răspândit.
Mai multe şcoli şi licee din Sibiu au beneficiat până acum de serviciile de informare oferite de reprezentanţii Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, care au organizat diferite activităţi cu elevii, au discutat problemele lor şi le-au împărţit daruri. Dacă săptămâna trecută, peste 100 de elevi ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Inclusivă nr. 2 din Sibiu au fost beneficiarii campaniei, a venit rândul elevilor din cadrul Colegiului Naţional „Octavian Goga“ din cetatea transilvană să fie în atenţia reprezentanţilor eparhiali.
Activitatea cu elevii prestigiosului colegiu sibian a avut loc ieri, 16 iunie, iar la aceasta au participat 30 de elevi din clasa pregătitoare a învăţătoarei Urania Enciu. Micuţii şcolari au vizionat un film documentar, cu referire la problema violenţei în şcoli, iar mai apoi au avut discuţii cu oaspeţii. Din delegaţia Departamentului de asistenţă socială au făcut parte inspectorul social pr. Tiberius Kiss, arhidiaconul Chiril Socaciu şi asistentul social principal Tudor Costea.
Daruri pentru cei mici
Activităţile din această perioadă marchează o nouă etapă a proiectului „Spune nu violenţei în şcoli!“, iar efectele benefice ale acestei campanii de informare se simt din plin încă de la primele acţiuni.
„Copiii au înţeles că violenţa nu aduce nimic bun şi că are numai efecte negative asupra noastră şi a celor din jurul nostru. Sperăm ca, în urma activităţilor noastre, cazurile de violenţă în unităţile de învăţământ să scadă cât mai mult. Le-am transmis copiilor mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului“, ne-a spus asistentul social principal Tudor Costea.
La sfârşit, elevii au primit cadouri din partea Departamentului Social al Arhiepiscopiei Sibiului, constând în produse de patiserie, dulciuri, iconiţe şi semne de carte. Până la încheierea cursurilor şcolare, reprezentanţii Arhiepiscopiei Sibiului vor merge şi în alte şcoli şi licee din Sibiu pentru a continua această campanie de combatere a violenţei în şcoli.
{gallery}/2015/06/17/TRANSILVANIA/1/{/gallery}