„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Campanie filantropică a elevilor la Cristian, Braşov
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 6 din Brașov au luat parte în perioada 14-18 noiembrie la Campania „Săptămâna legumelor și fructelor donate”, acțiune prin care s-au adunat în cadrul unității școlare fructe și legume proaspete pentru a fi oferite ulterior copiilor de la Asociația „Sfânta Maria” din Cristian, județul Brașov. Scopul campaniei a fost sensibilizarea elevilor și profesorilor cu privire la situația dificilă în care se află colegii lor din mediul rural. Elevii Școlii Gimnaziale nr. 6, împreună cu elevii din cadrul Asociației „Sfânta Maria” din Cristian au discutat despre importanța consumului zilnic de fructe, au vorbit despre post și au pregătit împreună o salată de fructe pe care au împărțit-o cu voluntarii participanți la eveniment. Prin acest demers s-a intenționat consolidarea abilităților copiilor de a se cunoaște, de a se tolera și de a trăi împreună într-o societate în care se dă importanță implicării, angajamentului și responsabilității. Cele două instituții implicate în acest proiect colaborează de doi ani.