„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Caravana „Produs în Hunedoara”, la Muzeul ASTRA
Muzeul ASTRA, găzduieşte în acest sfârșit de săptămână Caravana „Produs în Hunedoara”. În zilele de 9 și 10 iunie, între orele 10.00-18.00, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, vizitatorii vor putea să cumpere preparate tradiționale și naturale aduse aici de cinci producători culinari din județul Hunedoara. „Producătorii hunedoreni ne vor aștepta cu dulcețuri și siropuri (Casa Maria), produse apicole (Gabriela Smuczer), produse din carne: virșli, cârnatul de săcărâmb (produs tradițional atestat). Nu lipsesc din meniu preparatele calde cum sunt: pomana porcului (Casa Turcanu) și plăcintele pădurenești (Munteanu Aurelia). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația producătorilor de produse tradiționale și ecologice Hunedoara, având sprijinul Consiliului județean Hunedoara”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA. Demonstrațiile culinare se înscriu în cadrul programului cultural „Animă ASTRA”, program desfășurat sub egida Anului European al Patrimoniului, conform unui comunicat transmis de CNM ASTRA.