„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Catehismul românesc tipărit de Diaconul Coresi la Brașov
Catehismul, o carte omiletică, cuprinde întrebări şi răspunsuri din conţinutul cărora se putea cunoaşte de către credincioşi dogma creştină. Catehismul coresian păstrează doar 11 file, aflat la Biblioteca Academiei Române, conţinând un fragment din Predoslovie, Decalogul, Crezul Niceo-Constantinopolitan, Tatăl nostru, Tainele Botezului şi Cuminecăturii. Filigranul hârtiei şi corpul de litere folosit confirmă tipărirea cărţii la Braşov, în aceleaşi condiţii în care s-au tipărit cărţile coresiene între anii 1559-1572.
În cadrul „Anului tiparului bisericesc” în Patriarhia Română, prezentăm cărțile Diaconului Coresi care au stat la baza formării limbii române literare, fiind cel mai important tipograf din veacul al XVI-lea, iar Brașovul cel mai important centru editorial în perioada începuturilor scrisului în limba română.
Până la 1921, când profesorul braşovean Andrei Bârseanu descoperise singurul exemplar al Catehismului la Sighetul Marmaţiei (Andrei Bârseanu, „Catehismul luteran românesc”, în „Analele Academiei Române”, Seria III și „Catehismul luteran românesc”, în „Transilvania” LII, 1921, nr. 10-12), nu se ştia nimic despre această carte coresiană.
B. P. Hasdeu, cu patru decenii în urmă, presupunea existenţa acestei tipărituri (Gheţie, Al. Mareş), iar din relatările cronicarilor Simion Massa şi Marcus Fucs se ştia că „În acelaşi an (1559), în ziua de 12 martie, Johannes Benkner, judele Braşovului, împreună cu ceilalţi consilieri, a reformat biserica românilor şi a propus Catehismul spre învăţare” (Ion Gheţie, „Originile scrisului în limba română”, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 224. „Eodem anno (1559) die 12 Martii, Johannes Beknerus, judex Coronensis, cum reliquis Senatoribus refrmavit Valachorum Ecleia et opraecepta Catecheseos discenda illis proposuit”).
Predat Academiei (Biblioteca Academiei, fond Carte Veche nr. 5032) de către preotul Artemiu Ardenco din Ieud, noua tipăritură a prezentat interes pentru numeroşi cercetători, iar I. Bianu oferă doar după un an de la descoperire (1925) o primă ediţie (I. Bianu, „Texte de limbă română în secolul al XVI-lea”, Bucureşti, 1925).
Fiind o carte omiletică, aceasta cuprinde întrebări şi răspunsuri din conţinutul cărora se putea cunoaşte de către credincioşi dogma creştină. Catehismul avea o deosebită importanţă educativă, mai ales în veacul al XVI-lea, când apăruseră şi se răspândiseră noile religii protestante (luterană, calvină şi husită) care exercitau presiuni asupra celor istorice (catolică şi orodoxă). Ca urmare, fiecare cult îşi răspândeşte catehismul său; luteranii prin cel tipărit de Martin Luther; grecii prin Catehismul grecesc tipărit în 1544 în tipografia honteriană de la Braşov, de către Valentin Wagner, iar la Sibiu, Filip Moldovanul tipărea un catehism luteran (pierdut, din păcate) tot în 1544.
Catehismul tipărit la Brașov în 1559
Catehismul coresian păstrează doar 11 file (din Manuscrisul de la Ieud, aflat la Biblioteca Academiei Române sub nr. inv. 5032), format 4 (21 x 14,5 centimetri) conţinând un fragment din Predoslovie, Decalogul, Crezul Niceo-Constantinopolitan, Tatăl nostru, Tainele Botezului şi Cuminecăturii. Filigranul hârtiei şi corpul de litere folosit (tipul I după clasificarea lui Ferenc Hervay, confirmă tipărirea cărţii la Braşov, în aceleaşi condiţii în care s-au tipărit cărţile coresiene între anii 1559-1572 (Tetraevanghelul românesc din 1560-1561; cel slavon din 1662; Psaltirea din 1570; Liturghierul românesc din 1570).
Pentru că nu există întregul text al Predosloviei, datarea cărţii a fost făcută diferit de mai mulţi cercetători. Luându-se ca argument informaţiile din cronicile braşovenilor Simon Massa şi Marcus Fucs, redate mai sus, s-a considerat că la 12 martie 1559 Catehismul era deja tipărit. Dar în prefaţa Evangheliarului din 1561, unde diaconul Coresi consemnează cărţile tipărite până la acea dată, nu pomeneşte şi această carte, ceea ce a îndreptăţit pe mai mulţi cercetători să-l dateze după anul 1561 şi în acest caz cartea predată de autorităţi să fi fost Catehismul luteran al lui Filip Moldovanu de la Sibiu. Nu excludem ca acesta să fie Catehismul grecesc de la Braşov din 1544, pe care Valentin Wagner îl trimisese şi Patriarhului din Constantinopol.
În fragmentul de Predoslovie păstrat, diaconul Coresi expune clar geneza Catehismului, căci „Sfinţii părinţi, Vasile, Grigore, Ioan Zlataust, Atanasie şi Chiril Filozoful şi ei socotiră şi scoaseră den cartea grecească pre limba sârbească (slavă). După aceea, neşte creştini buni socotiră şi scoaseră cartea den limba sârbească pre limba rumânească cu ştirea Măriei lu Crai şi cu ştirea episcopului Savei, Ţării Ungureşti (n.n. Transilvania) şi scoasem – spune Coresi în continuare – Sfânta Evanghelie şi zeace cuvinte şi Tatăl nostru şi Credinţa Apostolilor (Crezul) să înţeleagă toţi oamenii cine-s rumăni creştini, cum grăiaşte şi Sfântul Pavel apostol cătră Corinteani, 14 capete, în sfânta besearecă mai bine e a grăi 5 cuvinte cu înţeles, decât 1 mie de cuvinte neînţelease în limbă striină după aceaia vă ugăm toţi sfinţii părinţi, oare vlădici, oare ep(i)scopi, oare popi, în cărora mână va veni acestea cărţi creştineşti cum mainte să cetească, necetind să nu judece, neci să săduiască, că nu e întrănsele alte nemică ce numai ce au propovăduit sfinţii apo(st)oli şi sfinţii părinţi şi închinăm cinste şi dăruim sfinţiei tale, arhiereui (şi) mitropolit Efrem, că va fi cu blagoslovenie sfinţie(i) lu Is.Hs. Mântuitoriul nostru. Amin” (Bibliografia Românească Veche, op. cit., IV, p. 6-7).
Biruinţa scrisului în limbă română
Sunt destule mărturii să constatăm că această carte nu s-a tipărit sub auspiciile luterane, aşa cum se afirmă în majoritatea studiilor dedicate acestei cărţi. Autorul afirmă că textul a fost scris mai întâi în limba greacă, tradus de sfinţii părinţi ai primei perioade creştine în limbă slavă, text pe care l-a folosit probabil şi Coresi. Odată ce textul este aprobat de episcopul ortodox al Ardealului, Sava, fost călugăr în Muntenia, ba, mai mult, este dedicat episcopului muntean Efrem, nu vedem cum ar fi acceptat aceştia un text reformat.
În conţinutul Catehismului aflăm rugăciunea Tatăl nostru după textul din Evanghelia lui Matei, cum se regăseşte în catehismele ortodoxe („că a Ta e împărăţia şi puterea şi slava în vecie. Amin”, şi nu după Evanghelia lui Luca, cum se regăseşte în catehismele luterane. De asemenea, crezul este cel Niceo-Constantinopolitan, fără filioque, conservat de biserica ortodoxă, şi nu cel apostolic, prezent în catehismele luterane (al lui Luther, Gaspar Heltai, Devoi Biro şi Andrei Botizi („Texte româneşti din secolul al XVI-lea”, Editura Academiei, Bucureşti, 1982, coordonator Ion Gheţie, p. 46).
Cine au fost acei „buni creştini”, care au tradus textul din slavă în română, a rămas, încă, o întrebare. P.P. Panaitescu apreciază că traducătorii au fost preoţii-copişti din Şchei, care au tradus şi alte cărţi coresiene. Nu se poate omite adevărul că exact în această perioadă popa Bratu din Şchei traducea Apostolul, diacul Oprea traducea Octoihul, iar protopopii Iane şi Mihai traduc monumentala Cazanie a II-a (Evanghelia cu învăţătură).
Prin catehismul coresian – prima carte de limbă română coresiană - se deschide astfel drumul sigur şi definitiv al biruinţei scrisului în limbă română. În 1607, popa Grigore din Măhaci a realizat o copie după cartea coresiană, aşa cum au dovedit cercetătorii B.P. Hasdeu (1879), Al. Rosetti (1922) Ion Gheţie şi Al. Mareş (1975) („Originile scrisului în limba română”, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1985).