„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Apoi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: când înfrunzesc aceșt
Cerc pastoral pe valea Târnavei Mici, Protopopiatul Blaj, în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Sânmiclăuș
În biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Sânmiclăuș a avut loc primul cerc pastoral de pe valea Târnavei Mici, sub îndrumarea protopopului de Blaj, Ovidiu-Nicolae Pop, la inițiativa pr. Claudiu Moldovan. Pentru organizarea acestui eveniment duhovnicesc s-au implicat preoții din parohiile Blaj – Izvoarele, Bucerdea Grânoasă, Galtiu, Obreja, Mănărade, Lupu, Lodroman, Iclod, Pănade, Biia, Șona, Alecuș, Feisa și Veseuș. Întâlnirea a debutat cu slujba Vecerniei oficiată de un sobor de preoți, răspunsurile la strană fiind date de corul preoților Protopopiatului Blaj.
Părintele Nicolae Vlad din Parohia Lupu a susținut cateheza cu tema „Cunoașterea lui Dumnezeu și bunătatea Lui vindecătoare”, pornind de la cuvintele profetului Osea „Poporul piere din lipsă de cunoaștere a lui Dumnezeu” (Osea 4, 1), sădind în sufletele credincioșilor prezenți modul prin care pot să actualizeze în viețile lor modelul bunătății supreme a lui Dumnezeu.
Seara a continuat cu un program artistic-duhovnicesc început printr-o demonstrație de bătut toaca oferită de copiii părintelui Ioan Nicoară din Parohia Mănărade, campioni internaționali la bătut toaca. Apoi, grupul de elevi din cadrul Școlii de vară din Parohia Sânmiclăuș a susținut un mini-recital de pricesne, iar în final, Corul „Eufonia” al Protopopiatului Blaj, sub bagheta pr. Ioan Avram, din Parohia Blaj – Izvoarele, a oferit credincioșilor prezenți un recital de muzică sacră. Protopopul Ovidiu-Nicolae Pop a rostit un cuvânt de apreciere și de încurajare parohului și celor prezenți. Întâlnirea a continuat în casa parohială din Sânmiclăuș, unde, sub conducerea protopopului Ovidiu-Nicolae Pop s-au discutat diverse probleme administrative și pastorale întâmpinate de preoți în parohiile pe care le păstoresc și s-a stabilit calendarul următoarelor activități duhovnicești din Protopopiatul Blaj.