„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Cerc preoţesc la Geaca, Gherla
În Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Geaca, Protopopiatul Gherla, păstorită de părintele Horea-Niculae Baciu, a avut loc întâlnirea Cercului preoțesc de pe raza comunelor Buza, Cătina, Geaca și Țaga. Întâlnirea a debutat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu, apoi, părintele Grigore Bolbos din Parohia Năsal, a adresat credincioșilor și preoților prezenți un cuvânt de învățătură, referindu-se la iertare și milostenie, conform celor precizate de pr. Horea-Niculae Baciu. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită din cărămidă şi piatră de Gheorghe Vidican din Nimigea de Jos şi Teodor Salca din Aiud. Lucrările au început în 15 septembrie 1938 şi s-au încheiat în 1950 cu ajutor de la Patriarhia Română. Biserica fost sfinţită în anul 1950 de Episcopul Nicolae Colan. În timp, biserica a fost reparată, tencuită la exterior şi zugrăvită, iar în 1970, a fost sfinţită de Arhiepiscopul Teofil Herineanu. Ample lucrări de recondiţionare a bisericii, inclusiv a picturii, s-au efectuat în anii 2000-2007.



