„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Cercul Mocod în Runcu Salvei
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Parohia Runcu Salvei din Protopopiatul Năsăud. În Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 11 preoţi slujitori, alături de parohul Ilie Furcea, au săvârşit Taina Sfântului Maslu. În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Florentin Moldovan de la Parohia Perişor a vorbit credincioşilor despre Împărăţia lui Dumnezeu şi căutarea ei ca prioritate a vieţii veşnice. Cercul preoţesc Mocod este format din preoţii slujitori în parohiile arondate comunelor Chiuza, Zagra, Nimigea şi Runcu Salvei, iar următoarea întâlnire va avea loc în Duminica a 11-a după Rusalii, în Parohia Suplai. (Pr. Cornel Coprean)



.jpg)