„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Cercul preoţesc Beclean
Preoții din cercul preoțesc Beclean s-au întrunit a biserica Parohiei Coldău, Protopopiatul Beclean, judeţul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej a fost săvârșit Paraclisul Maicii Domnului, urmat de un cuvânt de învățătură rostit de pr. Adrian Bejan, paroh la Braniștea care a explicat importanța rugăciunii în viața creștinului, și modul în care aceasta trebuie săvârșită. La final, parohul Gavriil Giurgiuca a mulțumit preoților și credincioșilor pentru participare, îndemnându-i pe toți să aibă în suflet rugăciunea.



.jpg)