„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Cercuri preoţeşti în parohii din protopopiatele Năsăud şi Bistriţa
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Parohia Ilva Mare II din Protopopiatul Năsăud. În Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 11 preoţi, alături de parohul Cristian Lupşan, au săvârşit Taina Sfântului Maslu. În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Doru Plăian de la Parohia Rebra a vorbit credincioşilor despre rugăciune şi folosul ei în viaţa creştină şi a subliniat că prin pomenirea celor dragi, aflaţi în suferinţă, rugăciunea devine o manifestare a iubirii creştine. Următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc va avea loc la sărbătoarea Naşterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, în Parohia Leşu II.
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Parohia Nimigea de Jos din Protopopiatul Năsăud. În Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 14 preoţi, alături de parohul Viorel Ţermure, au săvârşit Acatistul Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena. În cuvântul rostit la finalul slujbei acatistului, pr. Darius Gavriloaie, de la Parohia Suplai, a vorbit credincioşilor despre viaţa şi activitatea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aşa cum este ea surprinsă în versurile imnului acatist şi prezentată de către istoricul Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa „Viaţa împăratului Constantin şi alte scrieri”. Tot în cuvântul de învăţătură, pr. Darius Gavriloaie a vorbit despre implicaţiile pe care politica religioasă a Sfântului Constantin a avut-o în viaţa bisericească. Următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc va avea loc în Duminica a 3-a după Rusalii, în Parohia Piatra.
Preoţii de pe Valea Tecii din Protopopiatul Bistrița, din parohiile Dipşa, Viile Tecii, Budurleni, Archiud, Ocniţa şi Teaca, s-au întâlnit în biserica din Parohia Herina, unde este paroh Ioan Păcurar. În prezenţa credincioşilor din parohie, soborul a oficiat Taina Sfântului Maslu, apoi protopopul Alexandru Vidican le-a vorbit celor prezenţi despre statornicia în credinţă, aşa cum au fost martirii şi voievozii români. De asemenea, protopopul a mai vorbit despre Patriarhul Miron Cristea și despre Centenarul Marii Uniri.