„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Ceremonii la împlinirea a trei decenii de la înființarea Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” din Florești, Cluj
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat joi, 4 iulie, la manifestările dedicate împlinirii a trei decenii de la înființarea Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” din Florești. Cu acest prilej, la sediul unității, a fost organizată o ceremonie militară și religioasă.
Părintele Mitropolit Andrei a oficiat o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu peste toți militarii regimentului. Apoi, i-a felicitat și a rostit un cuvânt de învățătură.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența prefectului județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, locțiitorului pentru resurse al șefului Statului Major al Apărării, general de brigadă Corneliu Postu, directorului Statului Major al Forțelor Terestre, colonel Vasile Ene, locțiitorului comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Nicolae Tonu, reprezentanților autorităților publice locale, foștilor comandanți ai unității și a numeroși invitați.
În cadrul ceremoniei, Drapelul de Luptă al regimentului a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României. De asemenea, au fost conferite diplome și decorații.
Ceremonia s-a încheiat cu onorul prezentat de militarii Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, sub comanda colonelului Ioan Munteanu, comandantul unității, și în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, după cum informează pagina oficială a instituției.