„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cinstire pentru preoții pensionați, cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor
Protopopiatul Sibiu i-a cinstit și în acest an pe preoții și preotesele ieșiți la pensie, cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor. Întâlnirea preoților și preoteselor pensionari din Protopopiatul Sibiu a avut loc marți, 2 octombrie, la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Sibiu.
Întâlnirea a început cu un Te Deum, prin care preoţii însoţiţi de preotese şi de alţi membri ai familiei, au mulţumit lui Dumnezeu pentru pronia arătată în toți aceşti ani de slujire preoțească. Pentru preoții și preotesele Protopopiatului Sibiu trecuți la Domnului s-a oficiat cu această ocazie o slujbă de pomenire, ca dovada că actuala generație de preoți nu și-a uitat înaintașii în slujire. Protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, cu a cărui binecuvântare s-a desfăşurat în fiecare an acest eveniment, şi a exprimat recunoştinţa preoţilor mai tineri faţă de înaintaşii lor, care le-au fost părinţi duhovniceşti şi îndrumători în slujirea pastorală, în misiunea din parohii şi în viaţa de familie.
„Suntem la al nouălea eveniment de acest fel, din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, care ne-a îndemnat să ne arătăm recunoștința celor care din punct de vedere administrativ au trecut la binemeritata pensie, dar din punctul de vedere al slujirii și al dăruirii lui Hristos, nu s-au pensionat niciodată. Preotul nu se pensionează niciodată, ci rămâne ostașul și slujitorul lui Hristos cât va trăi, iar după trecerea la cele veșnice, duce preoția spre altarul cel ceresc. Acțiunea noastră are acest demers de ne arăta respectul și recunoștința acestor persoane care ne sunt modele, care prin slujirea lui Hristos la altarul Bisericii strămoșești ne rămân nouă modele de urmat și de împlinit în slujirea noastră preoțească”, a spus părintele protopop.
La final, copiii de la Centrul de zi „Rut” al Parohiei Mihai Viteazul I au cântat, au recitat poezii și le-au oferit flori preoților și preoteselor în vârstă. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frățească, pe care Protopopiatul Sibiu a pregătit-o pentru preoții pensionari și preotesele acestora.