„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cinstirea eroilor brașoveni din 15 noiembrie 1987
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a participat miercuri, 15 noiembrie, la manifestările dedicate împlinirii celor 30 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, eveniment considerat ca fiind unul premergător revoluției din 1989.
Momentul istoric prin care s-a prefațat căderea comunismului în România a fost readus în memoria brașovenilor prin mai multe manifestări militare, religioase și culturale organizate de Muzeul Judeţean de Istorie împreună cu Asociaţia „15 Noiembrie 1987”, cu sprijinul autorităților locale din Braşov. La troița dedicată victimelor din 15 noiembrie 1987, ridicată în zona Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, a avut loc o ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori şi a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru cei care au luptat pentru libertatea poporului roman. Au fost prezente autorități centrale, județene și locale care au evocat curajul celor care s-au ridicat împotriva nedreptăților săvârșite de regimul comunist și au cerut căderea acestuia, cu riscul de a fi uciși, arestați sau deportați.
„Am săvârșit o rugăciune de pomenire la troița ridicată în cinstea eroilor din acel an. Ne-am rugat ca Dumnezeu să-i odihnească pe cei jertfiți, i-am pomenit cu numele pentru că există o listă a celor care au murit atunci și a celor care au suferit deportări și prigoniri în urma denunțării unui regim totalitar nedemn pentru români”, ne-a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
Revolta de la Brașov din anul 1987 a fost o acțiune de protest împotriva politicilor economice și sociale impuse în România de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu. Revolta a început în rândul muncitorilor din oraș, nemulțumiți de întârzierile la plata salariilor, lipsa alimentelor și greutatea vieții de zi cu zi în timpul acestui regim dictatorial.
„Pe 15 noiembrie 1987 un grup de muncitori de la Uzina «Steagul Roșu» a pornit spre centrul orașului și aici, unde se află această troiță dedicată eroilor luptători, au cântat pentru prima dată «Deșteaptă-te, Române!» și au strigat «Jos comunismul!». Li s-au alăturat și cetățeni din oraș, astfel încât au ajuns la aproximativ zece mii de participanți la această revoltă muncitorească”, ne-a spus protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga.
În aceeași zi a avut loc lansarea cărții „Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987” scrisă de Marius Oprea și a fost lansat oficial filmul documentar „Braşov 1987. Doi ani prea devreme”.