„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Colaborare între parohii din cartierul Zorilor și localitatea Luna, Cluj
În cadrul „Anul omagial al satului romanesc”, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din cartierul Zorilor, municipiul Cluj-Napoca s-a înfrățit cu Parohia „Sfântul Mucenic Gheorghe” din localitatea Luna, județul Cluj, în vederea organizării unor activități care să pună în valoare tradițiile populare românești, conform celor precizate de părintele Gabriel Moldovan, din Parohia Luna.
Duminică, 7 aprilie, un grup de credincioși din Parohia Luna, însoțiți de paroh, au interpretat pricesne închinate Pătimirilor Domnului, în cadrul unei seri duhovnicești organizate de parohia din cartierul clujean Zorilor.
Parohul gazdă, Virgil Man a prezentat, apoi, poezii dedicate satului romanesc scrise de elevii școlilor din municipiul Cluj-Napoca. Cu acest prilej, credincioșii din oraș au avut posibilitatea să admire portul popular pe care doresc să îl transmită generațiilor tinere credincioșii din Parohia Luna, după cum a menționat pr. Gabriel Moldovan.