„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Competiţie pentru persoane cu deficienţe, la Bistriţa
La Bistriţa a avut loc cea de-a doua ediţie a campionatului naţional de futsal, fotbal de sală, format exclusiv pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire din ţară. Campionatul a fost organizat de Asociaţia Naţională a Surzilor din România (ANRS) – Filiala Bistriţa în colaborare cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Ilie Tesviteanul” Bistriţa. La acest campionat au 200 de persoane cu deficiențe de auz și vorbire, din nouă oraşe şi 10 echipe: Bucureşti, Târgovişte, Alexandria, Reşiţa, Deva, Baia Mare, Oradea, Bistriţa şi Cluj, cu două echipe. Campionatul s-a desfăşurat în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Bistriţa „Dorin Moruțan”, iar după opt ore de joc a fost desemnată câștigătoare echipa din Cluj 1, locul al II-lea le-a revenit celor din echipa Cluj 2, iar bronzul echipei din Târgovişte. Echipa din Bistriţa s-a clasat pe locul al V-lea. Festivitatea de premiere a avut loc la sediul asociației ANSR Bistrița. Directorul Liceului Sportiv Bistrița, Mircea Gatej şi SC RuncanConstruct Srl au sprijinit desfăşurarea acestei competiţii.