În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se
Comunicat de presă: Hramul Mânăstirii Nicula
Ca în fiecare an, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, întâmpinat cu multă evlavie de toți credincioșii, va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni. Procesiunea va începe miercuri, 14 august 2019, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mânăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care îl va avea alături pe Înaltpreasfințitul Innocentios Byakatonda, Mitropolit de Rwanda și Burundi.
De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mânăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.
Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 2.00.
În ziua praznicului, joi, 15 august 2019, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, avându-l alături pe Mitropolitul Innocentios și înconjurat de un sobor de preoți și diaconi va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei, Pr. Bogdan Ivanov)