„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Concert al Coralei „Timotei Popovici” din Sibiu
Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza, a susținut un concert duminică, 8 octombrie, împreună cu orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, dirijată de Matei Pop. Concertul a avut loc în Sala „Thalia” și a cuprins arii și coruri celebre din opere. Soliști au fost Dan Alexandru Streza, Zsuzsanna Antal, Simona Manea, Rodica Hândorean, Marinela Marc și Ciprian Dioșan. Din repertoriu au făcut parte Uvertura la opera „Nunta lui Figaro” (W.A. Mozart), „Dalla sua pace” din opera „Don Giovani” (W.A. Mozart), „Habanera” din opera „Carmen” (G. Bizet), „Stridela Vampa” din opera „Trubadurul” (G. Verdi), „Nessun dorma” din „Turandot” (G. Puccini), „Brindisi” din „Traviata” (G. Verdi).
Sala a fost plină de iubitori ai muzicii clasice care au apreciat prestația soliștilor, a corului și orchestrei din Sibiu. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului, cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” și a fost cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, Primăria și Consiliul local Sibiu.