„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Concert caritabil la Petreşti, Sebeş
Parohia Petrești I, Protopopiatul Sebeș, a organizat pe 9 aprilie, concertul caritabil de Florii „Ajutorul meu de la Domnul”. Părintele Marius Slevaș a prezentat cazurile sociale pentru care s-a organizat acest concert umanitar și a făcut prezentarea tinerilor artiști populari, Sebastian Stan, Mihai Cetean și Georgiana Petrescu care au interpretat pricesne specifice Postului Mare. „În această duminică binecuvântată, cu o săptămână înainte de Învierea Domnului, trei artiști talentați, preotul și bunii credincioși din Petrești și-au dat mâna într-un proiect menit să sprijine câțiva oameni aflați în dificultate și cazuri sociale deosebite: o familie căreia i-a ars casa și două familii cu membri bolnavi și fără posibilități de tratament. Tinerii artiști au încântat sufletele credincioșilor cu pricesne din Postul Mare și Săptămâna Patimilor și se înscriu în seria de mari interpreți care desfășoară activități <pro bono> în această perioadă de curățenie sufletească. Mulțumim minunaților oameni și artiști Sebastian Stan, Georgiana Petrescu și Mihai Cetean, precum și bunilor credincioși din Petrești pentru bunătatea și generozitatea care au adus lumina în sufletele greu încercate”, a declarat părintele Marius Slevaș, de la Parohia Petrești I, judeţul Alba.