„În vremea aceea a venit Iisus în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire. Ia
Concert coral de Păresimi în Eparhia Oradiei
Episcopia Oradiei a organizat joi, 29 martie, la Catedrala Ortodoxă „Învierea Domnului" şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei" din Oradea, tradiționalul concert coral prepascal.
În prezența Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, au participat Corul „Diacon Nicolae Firu", dirijat de arhid. prof. Ștefan Lakatos, de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea; Corul de cameră „Voces", dirijat de prof. Arnold Scheinder; Corala, „Psalmodia Varadiensis", a Universității din Oradea, dirijată de pr. conf. univ. dr. habil. Mihai Brie.
La finalul concertului, PS Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare, felicitând corurile participante și pe dirijorii acestora. La concert au mai fost prezenţi preoţii consilieri din cadrul Permanenţei Centrului Eparhial al Episcopiei Oradiei, preoţii slujitori de la Catedrala Episcopală, preoţii profesori din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman" şi din cadrul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea, precum şi alţi preoţi, profesori, elevi şi credincioşi.



.jpg)