„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Concert de pricesne în parohia clujeană „Naşterea Domnului”
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, credincioșii s-au bucurat duminică, 17 septembrie, de un concert de cântece religioase. „Cei care au dat strălucire acestei zile au fost cinci copii din parohie care, la priceasnă, au cântat cu emoție și cu vocile lor curate Măicuței Sfinte, Mântuitorului și bineînțeles tuturor celor prezenți la Sfânta Liturghie care, ca în fiecare duminică, și de această dată, au umplut Sfântul Locaș, devenit neîncăpător”, a precizat Marilena Asănică, din cadrul comitetului parohial. „Nimic nu aduce mai multă bucurie și duioșie decât să-i vezi pe copii că merg spre Hristos, așezând la picioarele crucii Sale, cu nevinovăția lor, o părticică din darul primit, acela de a cânta, în primul rând Celui Care le-a dat viață și talanți din destul. Așa că, fiecare dintre cele cinci fetițe, Mireia Cadiș, Sara Negrea, Sara Szabo, Sara și Maria Taloș, au urcat pe solee și au adus lacrimi în ochii multor credincioși pentru că doar sufletele de copii pot să înduioșeze și să încălzească inimile, făcându-le izvor de iubire revărsată peste toată creația lui Dumnezeu. Și rugăciunile Sfintei Liturghii s-au continuat frumos prin glasurile gingașe ale acestor copii, iar pacea lui Hristos a coborât peste întreaga biserică, pentru că s-a împlinit Cuvântul Lui acela de a-I aduce la El pe cei mici, pentru a crește în cinste, «drept învâțând Cuvântul adevărului Său»”, a mai menţionat Marilena Asănică.
Cele cinci fetițe au fost felicitate de părintele Ciprian Taloș care, împreună cu părintele Nicoale Buda, le-a dăruit icoane și cărți religioase.