„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Concert de pricesne la Biserica cu Lună-Oradea
Biserica cu Lună din Oradea – vechea catedrală episcopală a găzduit duminică, 8 aprilie, un concert de pricesne susținut de corul preoților din Protopopiatul Tinca, condus de Călin Ovidiu Popa, noul protopop al Protopopiatului Tinca. Evenimentul a avut loc în cadrul unei seri duhovnicești ce face parte din programul organizat de biserică în perioada Postului Mare.
Corul preoțesc, format din 15 preoți, a fost invitat de către preotul Ioan Codorean, slujitor la vechea catedrală episcopală, să participe la seara duhovnicească din Duminica Sfântului Ioan Scărarul. Slujba Pavecerniței Mari a fost săvârșită de protopopul Călin Ovidiu Popa, pr. Andrei-Ionuț Laza, secretar și pr. Ioan Codorean, iar răspunsurile la strană au fost date de corul preoților.
Corul preoțesc a susținut, după slujbă, un concert de pricesne specifice Postului Mare, precum „Doamne al Puterilor”, „Cu trupul adormind”, „Cu noi este Dumnezeu”.
După concert, protopopul Călin Ovidiu Popa a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Curajul de a deveni sfânt”, în care a exemplificat modalitățile prin care „creștinul ortodox trebuie să pășească în perioada Postului Mare spre a putea nădăjdui că la sfârșitul acestuia el a parcurs cel puțin o parte din calea ce duce spre sfințenie”.
Corala preoțească desfășoară o activitate misionară, astfel că pe tot parcursul Postului Mare, susține concerte în mai multe parohii din Protopopiatul Tinca și nu numai. Din corală fac parte preoții: Călin Ovidiu Popa – Parohia Gepiu, Andrei Ionuț Laza – Parohia Holod, Nicolae Munteanu - Parohia Bicăcel, Mihai Vasile Plaștin – Parohia Boiu, Radu Petru Crișan – Parohia Călacea, dirijor Vasile Marius Dobra – Parohia Căpâlna, Emilian Antoniu Sala – Parohia Cărăndeni, Adrian Florin Arvai – Parohia Chișirid, Alin Dorin Iancu – Parohia Cociuba Mare, Paul George Taloi – Parohia Dumbrăvița Mică, Cristian Daniel Hârca – Parohia Gepiu Colonie, Aurel Ionel Iuonoi – Parohia Miheleu, Cristian Doru Avram – Parohia Râpa, Ionuț Mihael Trip – Parohia Ursad, conform Episcopiei Oradiei.



