„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
Concert de romanţe pentru clujeni
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, în parteneriat cu Orchestra „Cununa Transilvană”, organizează joi, 29 septembrie, un spectacol-concert de romanţe şi muzică de café–concert, „Emoţii de toamnă”. Evenimentul va avea loc în incinta sălii de spectacole Auditorium Maximum a Casei Universitarilor, Cluj-Napoca, începând cu ora 19.00, iar intrarea este liberă. Participă Florin Georgescu, Alexandru Mânzat, Maria Lobonţ, Lavinia Bocu, Cătălin Nistor şi Alina Zanc. Soliştii instrumentişti care vor interpreta piese de café-concert sunt membri ai orchestrei „Cununa Transilvană”: Ovidiu Barteş, Veronica Constantin, Claudiu Cotîrlă, Sergiu Cebotari, Daniel Istrate şi Ciprian Istrate. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Ovidiu Barteş, iar concertul va fi prezentat de Alexandra Andereş şi Grigore Sâmboan, conform unui comunicat al CJ.



.jpg)