„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Concurs de eseuri în Episcopia Devei şi Hunedoarei
Sectorul pentru Învățământ și activități cu tinerii din cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei lansează un concurs de eseuri cu abordare creștină cu tema „Eu și Tu! Comuniunea în care ne regăsim identitatea”, adresat adolescenților și studenților. „Ne dorim să problematizăm două aspecte, care oscilează între complementaritate și izolare. Este vorba despre comuniune și socializare. În mileniul socializării online, ne întrebăm dacă socializarea în diverse medii virtuale (Facebook, Twitter, Youtube, etc.) presupune și comuniunea participanților”, arată organizatorii. Cel mai bun eseu va fi premiat cu 300 lei, iar cei mai talentați cinci eseiști vor primit gratuit o tabără de trei zile la Muncelul Mic, în luna iulie. Eseurile sunt aşteptate la adresa de e-mail: tineret@episcopiadevei.ro, până la 30 aprilie 2016.