„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Concurs de muzică bizantină la Baia Mare
În Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale din Baia Mare, a avut loc a III-a ediție a Concursului de muzică bizantină „Ziua Învierii”. Proba de concurs s-a desfăşurat pe o singură secţiune, şi anume, interpretarea muzicală a două cântări bizantine - o partitură impusă: „Veniţi de primiţi lumină”, glas 5, compusă de arhiereul Evghenie Humulescu şi o partitură bizantină, la alegere, în tact irmologic, dar în eh diferit de glasul partiturii impuse la concurs. S-au înscris opt concurenţi din cadrul Eparhiei (diaconi, teologi, seminarişti, elevi), comisia de jurizare fiind alcătuită din persoane de specialitate: pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu (preşedinte), pr. prof. drd. Andrei Baboşan de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, prof. dr. Cosmin Lauran, dirijorul Coralei „Doxologia” a Catedralei Episcopale, prof. Gabriela Hauşi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfânta Ecaterina Prislop” şi arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu, organizatorul și inițiatorul acestui proiect. La acest eveniment a fost prezent un public numeros, alcătuit din preoţi, credincioşi şi tineri din cadrul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care au dorit să asiste la acest eveniment cultural-muzical. În urma deliberării juriului, s-au acordat următoarele premii: premiul I pentru arhid. Ionuț-Dorin Pleș, de la Catedrala episcopală, și Marcela Ștefania-Latiș, de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, premiul al II-lea le-a revenit lui Dorin Dragotă (Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul”) şi Emanuela Ioana Benciu (Liceul de Arte din Baia Mare), premiul al III-lea a fost obţinut de Ioan Mircea Pop, membru al Grupului bizantin „Theologos” şi Marilena Dale, iar menţiuni au obţinut concurenţii Vlad-Maxim Sitariți și Gheorghe Leordean, ambii fiind elevi în cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul din Baia Mare.
Premierea concurenţilor va fi făcută de către Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi va avea loc după Sfânta liturghie din Duminica Rusaliilor (27 mai). Organizatorii acestui eveniment au fost Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, Catedrala Episcopală din Baia Mare şi Asociaţia culturală „Theologos”.