„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Concurs pentru copii în Protopopiatul Luduş
Protopopiatul Luduş va găzdui vineri, 26 mai, cea de a patra ediţie a Concursului „Vestitorii Bucuriei Învierii Domnului”, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Luduş. Sunt aşteptaţi să participe peste 200 de preşcolari şi elevi din parohiile protopopiatului. Participanţii vor realiza icoane pe sticlă, desene sau obiecte cu specific religios, creaţii literar-artistice: poezii, eseuri, imnuri şi cântece religioase. La final, concurenţii şi îndrumătorii lor, cadre didactice şi preoţi, vor fi răsplătiţi cu premii şi diplome de către protopopul de Luduş, Lucian Voşloban. Activitatea se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Primăria şi Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” Luduş, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.



.jpg)