„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Concursul eparhial de muzică bizantină „Ziua Învierii”, ediția a IV-a, la Baia Mare
În Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare a avut loc Concursul eparhial de muzică bizantină „Ziua Învierii”, ediția a IV-a. Proba de concurs a constat în interpretarea muzicală a două cântări bizantine: o partitură impusă, „De Te-ai și pogorât în mormânt” (Condacul Paștilor), glas 8, şi o partitură bizantină, la alegere, dar în eh diferit de glasul partiturii impuse la concurs.
Pr. Milan Bălan, consilier eparhial al Sectorului Teologic Educațional din cadrul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, din încredințarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a rostit un cuvânt de binecuvântare și a oferit diplome de vrednicie pentru fiecare dintre membrii juriului.
S-au înscris opt concurenţi din cadrul Eparhiei (clerici, teologi, seminarişti, elevi), comisia de jurizare fiind alcătuită din pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu, pr. prof. dr. Andrei Baboşan de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, prof. Bob-Zăiceanu Elena-Mihaela (președintele juriului) de la Colegiul de Arte din Baia Mare și arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu, organizatorul și inițiatorul acestui proiect. La acest eveniment a fost prezent un public numeros.
În urma deliberării juriului, după o clasificare pe trei categorii (persoane feminine, clerici și elevi sau studenți) au fost acordate următoarele premii: marele premiu - arhid. Ionuț-Dorin Pleș (Catedrala Episcopală din Baia Mare); premiul I - Alexandra Boda (Colegiul Național „Mihai Eminescu”) și Emanuela Benciu (Colegiul de Arte); premiul I - diac. Iulian Scripciuc și premiul al II-lea - pr. Mihai Sacaloș; categoria elevi și studenți: premiul I - Silviu Dănuț Pop (Departamentul de Teologie Ortodoxă „Iustinian Arhiepiscopul”) și Dorin Dragotă (Seminarul Teologic Liceal Ortodox) iar premiul al II-lea - Vlad-Maxim Sitariți (Seminarul Teologic Liceal Ortodox). Premierea concurenţilor va fi făcută de către ierarh după Sfânta Liturghie din Duminica Rusaliilor, 16 iunie. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Catedrala Episcopală şi Asociaţia culturală „Theologos”.