„Zis-a Domnul: Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel, nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci
Concursul „Hristos ajutorul meu“
Elevii clujeni care au participat la Concursul „Hristos ajutorul meu“ au fost premiaţi joi, 4 iunie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul clujean Mănăştur. Momentul festiv a avut loc în prezenţa părinţilor, cadrelor didactice, dar şi a unor invitaţi, ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial şi directorul Seminarului Teologic Ortodox, pr. Liviu Vidican Manci. În debut a fost oficiat un Te-Deum, iar slujba a fost urmată de un program cultural religios, prezentat de un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Eugen Pora“ din Cluj-Napoca. La final, cei 178 de elevi premiaţi au fost felicitaţi şi au primit din partea protopopului de Cluj I, Dan Hognogi, diplome şi cadouri. Concursul „Hristos ajutorul meu“ face parte dintr-un parteneriat încheiat în urmă cu cinci ani între Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ şi Liceul Teoretic „Eugen Pora“. Peste 700 de elevi au participat în acest an şcolar la o serie de întâlniri catehetice susţinute de mai multe profesoare de religie, împreună cu parohul Dan Hognogi. La final, verificarea cunoştinţelor acumulate a fost făcută printr-un test grilă, iar cei mai buni dintre participanţi au fost premiaţi. (Andreea Pâgleşan)


