„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Concursuri la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au avut loc joi, 6 iulie, trei examene de promovare academică și de ocupare a unor posturi de cadre didactice. Candidații au fost evaluați de comisii de specialitate formate din profesori de la mai multe facultăți de teologie din țară.
Primul concurs a fost organizat pentru ocuparea postului de profesor la disciplinele Teologie Morală, Teologie Socială și Etică. La acest concurs s-a înscris conf. univ. dr. Sebastian Moldovan care a susținut în fața comisiei o prelegere despre importanța, rolul și direcțiile de cercetare în aceste discipline. Comisia de evaluare a fost formată din pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Săniloae” din Iași, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, decanul Facultății de Teologie din Sibiu și arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr. de la aceeași facultate.
Al doilea eveniment academic din Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu l-a avut în prim-plan pe lect. univ. dr. Ciprian Toroczkai care și-a susținut examenul de abilitare în fața unei comisii formate din pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa și arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr.
„Domnul conferențiar Sebastian Moldovan a avut o prezentare foarte frumoasă din punct de vedere științific și didactic, iar comisia a apreciat-o în mod deosebit. Examenul de abilitare pe care l-a susținut domnul lector Ciprian Toroczkai îi va acorda dreptul de a coordona teze de doctorat. Membrii comisiei au apreciat contribuția științifică și didactică a domnului Toroczkai”, ne-a spus pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr.
Concurs pentru un post de asistent
În aceeași zi de joi, 6 iulie, a avut loc după aceea și un concurs pentru ocuparea unui post de asistent universitar în cadrul aceleiași Facultăți de Teologie Andrei Șaguna din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, la Catedra de Teologie Sistematică. Postul de asistent universitar este pe o perioadă determinată, de trei ani, iar la concurs s-au înscris trei candidați: pr. dr. Vasile Gafton, pr. dr. Radu Gârbacea și dr. Marian Pătru.
„Sperăm ca noul asistent să fie în folosul desfășurării firești a procesului didactic din Facultatea noastră. Îi felicităm pe toții concurenții pentru pregătirea pentru acest concurs și pentru interesul lor față de cercetarea teologică”, ne-a mai spus pr. decan Nicolae Chifăr. Candidații au susținut un examen scris și de asemenea, în prezența unui public restrâns, probe orale, iar în urma acestor examinări, comisia de evaluare urmează să aleagă candidatul cu cele mai bune rezultate în vederea ocupării postului de asistent.