Conferinţă despre închisoarea din Gherla şi vindecare prin memorie

Anul 2017, Biserica Ortodoxă Română l-a dedicat Patriarhului Justinian Marina şi apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, oameni care au suferit în închisori pentru credinţa în Hristos, pentru dragostea de neam, pentru valori precum libertatea religioasă şi libertatea de exprimare, conform organizatorilor. În acest context, la Casa de Cultură din Gherla, a avut loc conferinţa cu tema „Vindecarea prin memorie. Închisoarea din Gherla pe harta Gulagului românesc”.

Conferinţa care s-a desfăşurat sâmbătă, 18 februarie, la Gherla, la iniţiativa Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Nicula, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Gherla şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Gherla, a avut tema „Vindecarea prin memorie. Închisoarea din Gherla pe harta Gulagului românesc” şi a fost susţinută de conf. univ. dr. Radu Preda, directorul Institului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. 

La eveniment a luat parte şi Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care, în cuvântul de deschidere a vorbit despre faptul că de-a lungul anilor, la închisoarea din Gherla, precum şi în alte închisori din ţară, s-au petrecut atrocităţi pe care lumea nu le realizează destul de bine, iar tezaurul de suferinţă pe care l-au lăsat aceşti oameni, eroi, martiri, este o lecţie din trecutul recent insuficient valorificată în societatea modernă: „Subiectul care ne adună aici este foarte important, pentru că ceea ce şi-a propus Mănstirea Nicula, Primăria din Gherla este un fapt lăudabil (...) De-a lungul anilor, nu tare demult, însă nici tare aproape, aici şi în alte localităţi din România, au avut loc atrocităţi pe care încă lumea nu le realizează suficient de bine. Ne bucurăm că ideea unui memorial care să puncteze suferinţele enorme care au avut loc şi aici, a fost îmbrăţişată de Mănăstirea Nicula, de primăria din Gherla, de dumneavoastră, cei ce sunteţi aici de faţă”.

Ierarhul a precizat că memorialul care se va ridica la iniţiativa Mănăstirii Nicula va fi posibil, în viitorul apropiat cu ajutorul primăriei şi al consiliului local, printr-un schimb de teren între mănăstire şi oraş, astfel încât, „pe locul pe care îl va pune la îndemână, prin schimb, primăria să se poată ridica memorialul. De ce acolo? Pentru că acolo au fost îngropaţi cei ucişi în temniţă, cei ce au murit din cauza suferinţelor”.

De asemenea, „Mănăsirea Nicula încredinţează părintelui Grigore Benea această sarcină de a se ocupa direct de memorial datorită faptului că pregătirea dobândită de-a lungul anilor îl îndrituieşte să facă lucrul acesta, având un doctorat chiar legat de suferinţele celor care au pătimit în închisorile comuniste”, a mai spus IPS Mitropolit Andrei.

Ierarhul a mai făcut referire şi la Sfânta Scriptură în care se vorbeşte despre cei care au suferit pentru credinţă şi care aşteaptă să fie răzbunaţi, conform paginilor din Apocalipsă: „Veţi vedea că în Apocalipsă, care este o carte profetică, în capitolul şase, versetul nouă, Sfântul Ioan Teologul, cel ce a fost răpit în cer şi a văzut o sumedenie de lucruri, iar apoi le-a descris pentru noi, ne descrie faptul că la un moment dat Domnului Hristos i s-a dat în mână o carte cu şapte peceţi, singurul care a fost în stare să le desfacă pe rând. Era cuprinsă în cartea respectivă istoria întregului univers. Şi când a deschis pecetea a cincea, zice Sfântul Ioan <>. Rezultă de aici că la pătimirile celor care au murit în Gherla, în Aiud, în Piteşti şi în alte locuri, încă, de-a lungul anilor trebuie să se mai adauge sufernţe. Ne rugăm lui Dumnezeu să nu fie în România, dar sunt suferinţe pe alte meridiane, în Siria, în Irak, în Africa în unele ţări şi în multe locuri unde, din nefericire, credinţa creştină este prigonită.
Acum este o datorie de o mare cinste pentru noi ca şi aici la Gherla să ridicăm un memorial”.

Gherla, parte a unui circuit memorial

Ierom. Grigore Benea, de la Mănăstirea Nicula a menţionat că acestă „lecţie din trecutul recent nu este valorificată, la mai bine de 25 de ani de la căderea regimului comunist, se cunoaşte prea puţin despre ceea ce s-a petrecut în închisori”. Astfel, demersul Mănăstirii Nicula de a face cunoscut ceea ce s-a petrecut în închisoarea de la Gherla, are ca scop, ca prin cunoaşterea trecutului, să fie vindecat prezentul şi de asemenea, construirea unui viitor mai bun. „Mănăstirea Nicula vizează introducerea penitenciarului Gherla într-un circuit memorial, alături de celelalte memoriale dedicate trecutului opresiv din perioada comunistă, de la Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat ş.a.” a spus ierom. Grigore Benea, care a adăugat că evenimentul de la Gherla este începtutul unui şir de evenimente iniţiat de Mănăstirea Nicula de recuperare momorială şi educaţională a trecutului Gherlei.

Crimele comunismului nu sunt o metaforă

Conf. univ. dr. Radu Preda, directorul Institului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, a adresat celor prezenţi îndemnul să cunoască trecut, ăn special cel al Gherlei, un punct important din harta opresiunilor din regimul comunist: „Am constatat această nevoie de a nu lăsa ca o perioadă atât de crâncenă să treacă fără urme, în sensul unor spaţii în care amintirea să fie învăţătură de minte pentru generaţiile care n-au făcut aceeaşi experienţă”.

Radu Preda a vorbit despre rolul Institului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, şi despre investigaţiile pe care le face acesta, cu rorul „de a face astăzi, atât cât acest lucru este posibil, puţină dreptate. Adică oamenii care au fost împuşcaţi şi aruncaţi într-o groapă de Securitate, să-şi regăsească, dacă vreţi, identiatea, să revină în sânul familiilor lor, să fie reînhunaţi alături de moşii şi strămoşii lor, să fie plânşi, să fie pomeniţi, de către familiile lor, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru piblicul mai larg, este foarte important, prin acest exemplu al investigaţiilor speciale, să arătăm că atunci când vorbim despre crimele comunismului nu vorbim despre o metaforă. Mulţi au senzaţia că dacă vorbim despre crimele comunismului vorbim ca şi cum am vorbi despre victimele grindinei de astă toamnă sau de victimele inundaţiei de acum doi ani. Adică este vorba despre nişte oameni care au păţit ceva rău în viaţa lor, asta e, se întâmplă, vine o furtună, vine o avalanşă, vine un tsunami, unii sunt păgubiţi, alţii scapă… nu e chiar aşa!.

Radu Preda a subliniat că institutul pe care îl conduce are ca scop ca „prin această muncă arheologică să documentăm şi să demonstrăm că am avut de a face cu un regim care în mod sistematic, voit, nu întâmplător şi nu în secundar, a produs victime. Că aceste victime sunt reale, sunt în sens penal, sunt crime voite, nu sunt nici rezultatul unor accidente, a unor greşeli de producţie. Nu! Sunt crime voite, planificate ca atare şi pe care noi trebuie să le scoatem în evidenţă, pentru a scoate, mai departe, în faţă, un alt element foarte important, de fapt esenţial, care este alfa şi omega muncii noastre, să documentăm şi să oferim un tablou cât mai exact despre modul în care ajunge ca statul să devină el însuşi terorist, să practice terorismul de stat, în raport cu proprii săi cetăţeni, pentru că asta a fost regimul comunist. A fost terorism de stat în diverse forme, în diverse etape, evident, cu diverse intensităţi, dar a fost un terorism de stat. Adică, pe de o parte, Constituţia şi legile prevedeau una, pe de altă parte Statul, prin organele sale, făcea altceva”. În acest context, Radu Preda a amintit „o minută a unei întâlniri între Ceauşescu şi organele de Securitate, prin anii ’70 în care i se aducea la cunoştinţă şefului de atunci al statului şi al partidului că e o problemă: că de fapt, cam tot ceea ce făcea Securitatea atunci era interzis de lege. Tot ce făcea Securitatea în epocă nu avea acoperire legală, pentru că legislaţia statului socialist, comunism, nu prevedea nici crima, nici internarea forţată la psihiatrie, nici desfacerea corespondenţei, nici interzicerea dreptului la liberă exprimare sau cu atât mai puţin a dreptului la liberă circulaţie. Teoria era una, dar practica era complet alta, iar aceste victime nemijlocite ale comunismului ilustrează acestă ruptură criminală între teorie şi practică”.

Recuperarea trecutului şi dreptate pentru victime

În continuare, Radu Preda a vorbit celor prezenţi despre concretizarea acestor investigaţii în sesizările penale făcute la Parchetului General: „Noi, de 20 şi ceva de ani, aproape 30 de ani, asistăm impasibili, la o amnistie nu doar etică şi juridică ci şi biologică. Adică nouă ne mor, în egală măsură nu doar victimele dar şi călăii lor. Avem de a face cu o dispariţie gravă de generaţii care ar mai putea să întrupeze atât ipostaza de victimă cât şi cea de făptaş”.

Scopul muncii celor care lucrează la recuperarea trecutului recent este acela de a face dreptate, „pentru că un stat de drept nu este credibil decât atunci când face dreptate şi în raport cu trecutul, nu doar în raport cu prezentul”. Radu Preda a remarcat colaborarea deosebită de care se bucură, în acest sens, institul cu Parchetul General: „Este un efort istoric, arheologic şi juridic”. De asemenea, o latură foarte importantă a activităţii IICMER este cea cu rol educativ: „Avem deja de peste trei ani o reţea informală de memoriale şi muzee dedicate trecutului recent şi în care încurajăm iniţiative publice şi private în materie”. Memoria istoriei recente este importantă în educaţie: „Degeaba ne lăudăm că suntem români, lăcrimăm când auzim cântece patriotice, când ignorăm cu atâta nepăsare eroi care au trăit sub acelaşi cer şi au respirat acelaşi aer, adică nu sunt din secolul XVI-XVII. Nu e vorba de Mihai Viteazul, e vorba de oameni care ar fi putut sî ne fie bunici şi care încă sunt, din păcate într-un con de umbră”.

De asemenea, Radu Preda s-a referit şi la partea de activitate a institului cu privire la exilul românesc, mai puţin cercetat: „A fi exilat în anii războiului rece nu era un lucru simplu, puţini au părăsit ţara de bună voie, au părăsit-o constrânşi, pentru a-şi salva familia, mulţi au trebuit să-şi reinventeze o viaţă nouă, de multe ori în condiţii umilitoare. Datorită acestui exil problematica situaţiei din România a căpătat un ecou internaţional. Dacă n-ar fi fost exilul românesc care să se organizeze (…) şi să atraga atenţia asupra încălcărilor sistematice ale drepturilor omului în România lui Ceauşescu, multe dintre atrocităţile regimului din interior n-ar fi fost cunoscute cu adevărat”.

Gherla, loc al opresiunii

Referitor la dramele petrecute la Gherla, acestea încep, din punct de vedere istoric încă din perioada Imperiului austro-maghiar, fiind continuate în anii regimului comunist: „Gherla este un loc în care s-au consumat drame nu doar în secolul XX, nu doar în perioada comunistă, la finalul secolului XVIII, Gherla avea să devină un punct de orepsiune în cadrul Imperiului austro-maghiar, fiind cea mai importantă închisoare a imperiului în zonă, ulterior construindu-se şi Aiudul. Este un exemplu şi din punct de vedere arhitectural de maracare a prezenţei adminstrative şi coercitive a imperiului. Este un monument al lipsei de libertate în mijlocul unei populaţii sistematic oprimate”.

În perioada comunistă, prin Gherla au trecut personalităţi importante care au făcut numele Gherlei cunoscut şi peste hotare, în sens negativ, între acestea fiind Richard Wurmbrand, Paul Goma, Octav Bjoza, actualul director al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi politici, Iustin Pârvu, Dinu Pillat, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu sau Vasile Voiculescu, după cum a amintit Radu Preda.

„Provocarea fundamentală pentru locuitorii Gherlei este aceea că gherlenii nu au încotro, trebuie să fie oameni ai istoriei, este ca şi cum aţi fi comunitatea din Auschwitz sau din Dachau, sau din alt loc unde a existat cândva un lagăr nazist. Nu puteţi scăpa de istoria asta. Asta nu înseamnă că vă învinovăţeşte ceva sau că aveţi datorii supraomeneşti, dar trebuie să fiţi conştienţi că împărţiţi spaţiul cu o istorie abominabilă pe care este foarte important, ca în primul rând dumneavoastră să o cunoaşteţi (…) A fi locuitor al Gherlei înseamnă a împărţi conştiinţa istorică cu miile de alte conştiinţe care nu au avut şansa de a se exprima liber, unele dintre ele termându-şi viaţa pământească chiar în acest loc”.

În ceea ce priveşte iniţiativa de a ridica un memorial al victimelor comunismului la Gherla, Radu Preda consideră că este importantă, „pentru a conştientiza că viaţa noastră tihnită, cu micile ei girji fireşti, cu boli, cu bucurii, cu aniversări (…) viaţa acesta nu o trăim singuri, o trăim împreună cu destinele şi biografiile unor oameni pe care am fi fost foarte onoraţi să-i fi cunoscut dacă ar fi trăit, dar pe care îi putem recupera. Este un efort memorial uluitor şi în acelaşi timp o bogăţie”.

Suferinţa, patrimoniu imaterial

Radu Preda a precizat că toată suferinţa celor care au trecut prin regimul comunist este un patrimoniu imaterial care trebuie păstrat şi transmis generaţiilor următoare. „Am şi iniţiat primele discuţii, chiar şi cu ambasadorul nostru la UNESCO, domnul Cioroianu, şi cu conducerea Institutului Naţional al Patrimoniul, să vedem cum am putea să realizăm un dosar de ţară, pentru 2019 când se vor împlini 30 de ani de la căderea regimului comunist în România şi în alte ţări din Europa de Est, cum am putea să înaintăm această propunere la UNESCO pentru ca să fie recunoscută suferinţa, în comunism, ca patrimoniu, cultural imaterial universal”. Radu Preda a amintit astfel că la nivel mondial, regimul comunist „a produs peste o sută de milioane de victime, aproape şase ţări cât România distruse complet”. Astfel, din acest punct de vedere, Gherla este parte a unei hărţi a suferinţei, care trebuie să fie pusă în vedere pentru a arăta că istoria se construieşte nu doar prin suma datelor mari (…) ci că istoria se clădeşte prin aceste istorii mai mici dar care sunt intese prin dramatismul lor, care se scrie în oraşe aparent tihnite, precum Gherla”.

Lecţia trecutului, liantul pentru prezent

La final, invitatul a accentuat importanţa pedagogică a cunoaşterii trecutului, a suferinţelor celor din închisori care este şi o ”minimă formă de reverenţă, de cinstire, a celor care au trecut pe aici. Nu aveţi nici o culpă, nu aveţi nici o obligaţie, dar vă înobilează şi vă onorează faptul că amintindu-vă de aceste biografii, de aceste lucruri aduceţi un omagiu celor care de regulă, până acum cel puţin au fost uitaţi (...) Ceea ce aveţi dumneavoastră la Gherla este parte a unui puzzle, a unei hărţi mult mai complete care trebuie să fie cunoscută ca atare. Gherla este pe harta, nu doar a gulagului românesc, ci pe harta represiunii din fostul bloc sovietic, este un punct important.. de o importanţă dramatică”.

Conferenţiarul a mai subliniat faptul că „societatea românească nu va putea fi teafără, normală, cu adevărat liberă, democrată, decât dacă îşi va asuma prin cunoaştere toate aceste capitole mai puţin plăcute”.

Astfel, „memoria nu este un blestem, este o şansă. A-ţi aduce aminte de cei care nu mai sunt este forma cea mai autentică şi mai sigură de a fi tu însuţi. Omul care nu ştie ce îi aduce viitorul are o singură certitudine, ştie ceea ce i-a adus deja trecutul. Comuniunea cu cei de dinaintea noastră este un patrimoniu complet, pe care nu-l mai poţi negocia, el există deja (…) Fără acestă memorie nu am fi oamenii prezenului, şi nu am avea forţa de a ne lăsa cumva în voia viitorului. De aceea, memoria este un medicament, un factor de vindecare (…) Indiferent de ceea ce ne desparte, acestă memorie este un liant şi, mai mult decât un liant, este baza unei comuniuni pe termen lung”. În concluzie, Radu Preda a remarcat că „acest trecut recent, care ne uneşte pe toţi trebuie să înceteze să mai fie o povară doar prin asumarea lui”. Astfel, „România va fi o ţară liberă cu oameni puternici doar în clipa în care ne vom asuma acest trecut, în care vom cunoaşte biografiile celor care au suferit, vom cunoaşte şi vom recunoaşte momentele de slăbiciune, vom accepta faptul că ne-am purtat nu tot timpul eroic, unii faţă de alţii, că am fost în situaţia de a ne omorî între noi, dar că toate acestea le-am trecut în seama unei forţe pe care nu am putut-o stăpâni, dar pe care putem, totuşi, astăzi, să o evităm. Lecţia cea mai importantă a istoriei nu este doar să plângem ceea ce s-a petrecut rău în ea ci să luăm forţa necesară pentru a preîntâmpina ca răul care s-a consumat deja să nu se mai repete”.