„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Conferinţă pe teme de istorie în Anul Centenarului, la Oradea
În Sala Mare a Primăriei Oradea a avut loc o nouă conferinţă a cadrelor didactice şi elevilor din învăţământul preuniversitar, în care au fost aduse în atenţia tinerilor două teme de istorie, „Unirea Basarabiei cu România” şi „Aprilie bihorean”.
În anul Centenarului Marii Uniri, a revenit Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” să organizeze, împreună cu alte instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiul Oradea, conferinţe în care să fie discutate cele mai importante teme din istoria românilor şi, implicit, din istoria orădeană.
Evenimentul a reunit elevi de la trei licee orădene, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” şi Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogaiu”, coordonaţi de profesorii Livia Ghiurcuţa, Carmen Bubela, Ciprian Zopota, Livia Ivan şi Florin Oros, cărora li s-a alăturat arhidiaconul Ştefan Lakatos. Au mai fost prezenţi: Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Oradea şi Grigore Morar, consilierul primarului pe activităţile dedicate Anului Centenarului.
Elevi şi profesori s-au implicat în acest demers cultural, istoric şi naţional. Conferinţa a fost moderată de prof. Livia Ghiurcuţa, iar cei care au conferenţiat au fost: prof. Livia Ivan, profesor de istorie la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, care a evidenţiat „Rolul lui Onisifor Ghibu în Basarabia” şi prof. Florin Oros de la Liceul Ortodox din Oradea, care a vorbit despre „Aprilie bihorean”.
Maialgesa Dat, Andrada Cora, Teodora Nicorici, eleve ale Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, au prezentat sondajul de opinie intitulat „Mentalul românesc despre Basarabia” în care unui nr. de 450 subiecţi orădeni li s-a solicitat să răspundă la întrebări legate de istoria şi viitorul Basarabiei alături de România.
„Sondajul a evidenţiat că istoria trebuie învăţată şi făcută deopotrivă pentru ca tânăra generaţie să ducă mai departe flacăra vie a identităţii noastre naţionale. În acest demers s-a implicat şi eleva Dalia Moşuţ, reporter la liceul amintit, care va prezenta pe site-ul liceului «Onisifor Ghibu» cele mai importante aspecte şi impresii despre această întâlnire”, a spus prof. Livia Ghiurcuța.
Elevul Mirel Fanya de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a punctat cele mai importante aspecte ale istoriei Basarabiei, vechi pământ românesc în rubrica intitulată „Ştiaţi că...”.
„Deoarece în perioada 25-29 martie 2018 elevi de la Liceul Teoretic «Aurel Lazăr» au fost prezenţi, prin schimbul de experienţă cu Liceul Teoretic «Spiru Haret» din Chişinău, în frumoasa Basarabie, pentru a trăi pe viu evenimentul dedicat centenarului Marii Uniri, Alin Stefancik, preşedintele Consiliului Elevilor, a prezentat programul pe care aceştia l-au desfăşurat împreună cu fraţii lor de peste Prut prin vizionarea unui filmuleţ. De asemenea, câţiva elevi din grupul ţintă al proiectului «Punţi peste timp, Oradea-Chişinău. 1918-2018», au împărtăşit colegilor din sală, impresiile despre schimbul de experienţă. Am retrăit, încă o dată, frumoasa poveste cu fraţii noştri de peste Prut cu care ne vom întâlni, de data aceasta la Oradea, în luna octombrie 2018. Îi aşteptăm cu mult drag”, a mai spus prof. Livia Ghiurcuța.
Corul elevilor de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” a interpretat Imnul Național şi cântece patriotice, a mai precizat prof. Livia Ghiurcuța, conform Episcopiei Oradiei.