„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Conferință preoțească la Făgăraș
Conferințele preoțești de toamnă din Arhiepiscopia Sibiului s-au încheiat miercuri, 14 noiembrie, prin întâlnirea slujitorilor sfintelor altare din Protopopiatul Făgăraș și din Protopopiatul Rupea, județul Brașov. Referatele pregătite pentru conferință au prezentat contribuția Bisericii la realizarea Marii Uniri, în cadrul „Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi al „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.
Conferința privind contribuția Bisericii la realizarea Marii Uniri a avut loc la sediul Protopopiatului Făgăraș, iar lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Alături de ierarh s-au aflat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, protopopul de Făgăraș, Marius Corlean, și protopopul de Rupea, Mircea Comșa.
Pentru această conferință au fost pregătite trei referate, prin care s-a subliniat rolul Bisericii și al slujitorilor ei la făurirea Marii Uniri din 1918. În sala de conferință au fost aduse și obiecte care au aparținut preoților făgărășeni aflați pe front și au oferit militarilor români asistență religioasă.
„Am ascultat astăzi trei prelegeri minunate, precum și o mărturie a unui preot militar, părintele Gherasim Frățilă de la Făgăraș, care ne-a prezentat nu doar date istorice, ci și mărturii păstrate în muzeul său, cum ar fi trusa de campanie a preoților militari. Toate aceste mărturii aduse în prezent din vremea în care preoții militari erau pe câmpul de luptă ne-au întărit dragostea noastră și prețuirea față de întreaga istorie a neamului românesc”, ne-a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
Preoții participanți la această conferință de la Făgăraș au avut posibilitatea să amintească jertfa multor preoți, învățători români și oameni de cultură în anii primului război mondial, pentru ca toate comunitățile transilvănene să își manifeste în libertate adeziunea la Marea Unirea din 1918.
„Pe marginea temelor prezentate, preoții au adus mărturia lor despre aspecte legate de realizarea Marii Uniri și contribuția preoților în cadrul diferitelor momente ale istoriei până la momentul realizării Marii Uniri. Am avut o prezentare de obiecte personale ale preotului militar Ioan Boțocan, dovezi vii ale rolului pe care Biserica, prin preoții săi, l-a avut în aceste momente istorice”, ne-a spus protopopul de Făgăraș, Marius Corlean.
De asemenea, în cadrul conferinței au fost discutate și alte subiecte de ordin pastoral și administrativ, cum sunt participarea preoților și credincioșilor din Țara Făgărașului la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului și programul din acest an al sărbătorii Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, hramul Catedralei mitropolitane din Sibiu.