„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Conferințe duhovnicești în Postul Mare, la Alba Iulia
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează, în perioada Postului Sfintelor Paști, o serie de conferințe. Prima întâlnire duhovnicească va avea loc joi, 21 martie, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, avându-l ca invitat pe părintele Vasile Ioana din București, care va susține conferința intitulată „7 trepte spre fericire în cuplu”.
Al doilea eveniment din această serie va avea loc pe 28 martie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă. În cadrul acestei întâlniri, părintele Gheorghe Colțea, protopop de Bran-Zărnești, le va vorbi celor prezenți despre „Rolul istoric și destinul neamului nostru la cumpăna dintre milenii”.
A treia conferință se va desfășura la Casa de Cultură a Studenților, în 4 aprilie, și îl va avea ca invitat pe părintele Damaschin Grigoriatul de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos.
Subiectul întâlnirii va fi legat de „Mărturisirea dreptei credințe astăzi. De la misiunea în Africa vrăjitorilor, la experiența duhovnicească athonită”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.