„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Conferințe preoțeşti de toamnă la Târgu-Mureș şi Reghin
În Arhiepiscopia Alba Iuliei, conferința preoțească de toamnă în Protopopiatul Târgu-Mureș, a avut loc miercuri, 1 noiembrie, şi a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Marţi, 31 octombrie, ierarhul s-a aflat în mijlocul preoţilor din Protopopiatul Reghin, cu ocazia conferinţei. Cele două evenimente s-au desfăşurat sub genericul „Jertfelnicie şi mărturisire în lucrarea preoţească”.
IPS Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul preoților din Protopopiatul Târgu Mureş, miercuri, 1 noiembrie, și a prezidat conferința pastoral-misionară. Manifestările prilejuite de conferința preoților din protopopiatul Târgu-Mureș au început în Biserica „Buna Vestire” din centrul municipiului, cunoscută sub denumirea de Catedrala mică, unde a fost oficiată slujba de Te-Deum, în prezența ierarhului. În continuare, în Sala mare a Cinematografului „Arta”, au fost susținute referatele conferinței de către preoții Călin Budai – Parohia Târgu-Mureș XII, referatul „Provocări și exigențe pastorale în societatea contemporană”, Ovidiu Marcu – Parohia Cipău, comunicarea „Slujirea iubitoare și jertfitoare a păstorului sufletesc”, și Vasile-Valentin Gherman – Parohia Valea Izvoarelor, cu prezentarea „Chipuri sacerdotale de mărturisitori din temnița Aiudului – Ioan Iovan, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu-Dumitreasa”.
În încheierea conferinței, IPS Arhiepiscop Irineu a adresat un cuvânt preoților din Protopopiatul Târgu-Mureș, în care i-a îndemnat „să ducă o viață virtuoasă, grăitoare pentru cei pe care îi păstoresc” și „să dea dovadă de curaj în îndeplinirea misiunii lor preoțești, în ciuda adversității societății secularizate din zilele noastre. Păstorii sufletești, în ciuda tuturor scăderilor și dificultăților întâmpinate, nu trebuie să uite că în eforturile lor sunt însoțiți de îngeri și ocrotiți de dragostea milostivă a Maicii Domnului, care îi acoperă cu omoforul ei protector”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Conferinţă preoţească la Reghin
Marţi, 31 octombrie, IPS Arhiepiscop Irineu s-a aflat în mijlocul preoţilor din Protopopiatul Reghin, unde a prezidat conferinţa pastoral-misionară de toamnă. După săvârşirea slujbei de Te-Deum, de către un sobor de preoţi, în Biserica „Înălţarea Domnului” din municipiul Reghin, a urmat conferinţa în sala de şedinţe de la sediul Protopopiatului Reghin, prilej cu care au fost susţinute referatele pregătite de către preoţii desemnaţi.
În prima parte, părintele Hadrian Mălinaş de la Parohia Fărăgău a vorbit despre „Slujirea iubitoare şi jertfitoare a păstorului”. Apoi, părintele Vasile Anca de la Parohia Poarta, a susţinut prelegerea „Chipuri sacerdotale de mărturisitori din temniţa Aiudului”. Părintele Ionuţ Timoce, de la Parohia Beica, a prezentat referatul intitulat „Provocări şi exigenţe pastorale în societatea contemporană”.
La finalul întâlnirii, IPS Arhiepiscop Irineu le-a adresat un cuvânt preoţilor: „Hristos, Arhiereul veşnic, ne cere nouă preoţilor să-I apărăm interesele. Cu alte cuvinte, să lucrăm prin rugăciune, prin faptă, prin cuvânt şi prin condei. Acţionând prin toate mijloacele de influenţă pe care ni le-a pus la îndemână, vom reuşi să impunem în inimi iubirea Sa tămăduitoare. Prin îndeplinirea cu voie bună şi generozitate a datoriei, preoţii pot obţine haruri abundente de la Domnul, spre folosul sufletelor pe care ei le păstoresc. Hristos este mereu învingător, şi noi, care facem parte din instrumentele Sale, vom fi învingători, iar jertfa apostolatului nostru va rodi miraculos”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.